În urmă cu aproape 170 de ani, inventatorul japonez Hisashige Tanaka a inventat așa-numitul Ceas pentru 10.000 de ani.
Această invenție din Era Edo târzie (1851) este un dispozitiv sofisticat de măsurare a timpului și aparține categoriei ceasurilor japoneze numite Wadokei.
Desemnată bun cultural important de guvernul japonez, această capodoperă cu șase fețe poate arăta timpul în tot atâtea moduri: poate arăta ora obișnuită, ziua săptămânii, luna, ora japoneză, anumite coordonate solare și chiar și fazele Lunii.
Ceasul pentru 10.000 de ani trebuie întors doar o dată pe an. Secretul rezervei de energie stă în cele patru arcuri mari, prelucrate și înfășurate manual, ascunse în baza ceasului și acționate de o manivelă introdusă în carcasă.
Tanaka, un inventator desăvârșit, a realizat toate piesele manual, cu instrumente simple. După ce a finalizat toate piesele, a durat trei ani să termine montajul.
Sursa: cunoastelumea.ro