Cea de-a 44-a gală a premiilor César are loc vineri seară, la Paris

by Cristian Dobre

Comedia „Le grand bain”, de Gilles Lellouche, şi drama „Jusqu’à la garde”, de Xavier Legrand, conduc, cu zece selecţii fiecare, în topul nominalizărilor la cea de-a 44-a gală a premiilor César, considerate Oscarurile industriei de film franceze, care va avea loc vineri seară, la Paris.

Acţiunea comediei „Le Grand Bain”, de Gilles Lellouche, este situată în universul înotului sincron, în timp ce „Jusqu’à la garde”, de Xavier Legrand, este un film şocant despre violenţa conjugală.

Cele două pelicule, alături de westernul englezesc al lui Jacques Audiard „Les Frères Sisters”, adaptarea din Marguerite Duras a lui Emmanuel Finkiel „La Douleur”, comedia lui Pierre Salvadori „En liberté!”, omagiul adus gloriilor muzicii semnat de Alex Lutz „Guy” şi „Pupille”, de Jeanne Herry, despre un proces de adopţie, sunt nominalizările de anul acesta în categoria „cel mai bun film”.

Xavier Legrand şi Gilles Lellouche concurează la premiul pentru cel mai bun regizor cu Emmanuel Finkiel, Pierre Salvadori, Jacques Audiard, Alex Lutz şi Jeanne Herry.

La premiul César pentru cel mai bun actor au fost nominalizaţi Denis Ménochet („Jusqu’à la garde”), Romain Duris („Nos batailles”), Gilles Lellouche („Pupille”), Edouard Baer („Mademoiselle de Joncquières”), Vincent Lacoste („Amanda”), Alex Lutz („Guy”) şi Pio Marmaï („En liberté!”).

De asemenea, la premiul pentru cea mai bună actriţă au fost nominalizate Mélanie Thierry („La douleur”), Virginie Efira („Un amour impossible”), Léa Drucker („Jusqu’à la garde”), Élodie Bouchez şi Sandrine Kiberlain („Pupille”), Cécile de France („Mademoiselle de Joncquières”) şi Adèle Haenel („En liberté!”).

Lista completă a nominalizărilor se găseşte pe site-ul organizatorului galei César, Academia de film franceză (l’Académie des Arts et Techniques du Cinéma).

Cea de-a 44-a gală a premiilor César va avea loc vineri seară, la Sala Pleyel din Paris. Actriţa şi cântăreaţa Kristin Scott Thomas va deschide, în calitate de preşedinte onorific, gala, unde cineastul american Robert Redford va primi un premiu pentru întreaga carieră.

Anul trecut, lungmetrajul „120 battements par minute”, de Robin Campillo, a fost marele câştigător al galei, cu şase trofee, printre care şi cel pentru cel mai bun film.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments