Că nu prea avem motive de „ieşit în lume“ cu conducătorii administraţiei noastre locale nu mai este demult un secret. Prezenţa aleşilor noştri locali pe la piesele de teatru, prin sălile de concerte clasice, prin muzee sau cu atât mai puţin printre rafturile bibliotecilor spune totul despre gradul de cultură sau educaţie pe care îl deţin. Nici bagajul lor de studii nu este unul foarte impresionant, mirosind de la o poştă că licenţele sunt obţinute mai mult pentru a obţine diploma. Dar asta nu este atât de deranjant – s-au mai văzut oameni cărora nu le place şcoala, dar buna lor creştere îi făcea să îi admire pe cei care o creau – pe cât este faptul că încearcă să îi aducă pe toţi la nivelul lor. Iar ce urăşte prostul cel mai mult? Şcoala! Iar atunci când creşte, fără şcoală (educaţie) şi devine… mare? Cultura! De aceea o şi reduc la tăcere. Găsesc ei tot felul de motive pentru a face asta. Iar acum, Covid-ul le-a picat ca mana cerească. În alte oraşe ale ţării, acolo unde aleşii locali au crescut cu educaţie şi bun simţ, se încearcă tot posibilul pentru salvarea culturii. La noi, este exact pe dos!
Cine hotărăşte la noi soarta culturii? Şefu de la Târguri Oboare Pieţe, de la Compania de Transport Public, de la Direcţia Edilitară, de la Poliţia Locală…