Ministrul Muncii Violeta Alexandru a atras atenția asupra unei situații în care unii angajați trecuți în șomaj tehnic au fost totuși chemați la muncă de angajatori. Ea a transmis că astfel de situații trebuie reclamate la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
„Sunt semnale în care, deși au declarat suspendarea temporară a activității pentru angajații lor, adică înscrierea lor în șomaj tehnic, în unele situații, angajatorii au cerut angajaților să vină la muncă.
Îi încurajăm pe cei care au trăit o asemenea situație să se adreseze ITM și să sesizeze aceste situații.
trebuie să respectăm cu toții legea și trebuie să recunoaștem asumat că atunci când depui o cerere conform legii, cu suspendarea temporară a contractelor de muncă înseamnă că angajatul rămâne la domiciliu sau nu i se dau sarcini în această perioadă.
Am cerut ITM să urmărească în ce măsură sunt sesizări din partea angajaților cărora li s-a cerut să desfășoare activități, deși sunt trecuți în șomaj tehnic.
Șomajul tehnic a fost măsura pentru ca angajatorii să nu întrerupă legătura cu angajații și astfel, activitatea să poată reveni la normal”, a declarat Violeta Alexandru.
Sursa: digi24.ro