Venerabilul artist Ion Dichiseanu, un adevărat supraviețuitor, ce a trecut prin multe cumpene, nu e descurajat de pandemia de coronavirus. Conștient de acest tip de pericol nou, actorul (86 de ani) tratează situația cu atenție și optimism, așa cum a reușit să treacă peste cumpenele din viața sa și îndeamnă la prudență și calm.
Ion Dichiseanu a trecut prin momente teribile în viață. A fost smuls din frumoasa sa copilărie petrecută în preajma nodului feroviar din Adjud și deportat, alături de frații și părinții săi, într-unul din lagărele naziste de lângă Salzburg, Austria, unde a petrecut un an plin de orori. Eliberat de trupele americane, a supraviețuit marii foamete din 1946-1947. Apoi a schimbat un bilet de avion datorită unei inspirații de o secundă, cursă ce s-a transformat într-o tragedie aviatică de proporții în 1976.
Un an mai târziu, a scăpat ca prin minune din teribilul cutremur ce a distrus o bună parte din București. Toate acestea într-o singură viață de om, pusă la încercare de numeroase situații-limită, dar clar aflată sub o stea norocoasă. “Una foarte norocoasă”, apreciază marele artist ce l-a întruchipat pe căpitanul Pierre Vaillant în serialul de acum 40 de ani, “Toate pânzele sus”.
“Am ajuns în lagăr cu trenul, luat la grămadă, cu mic, cu mare, părinții și încă patru frați. Toți am fost luați prizonieri din cauza faptului că tata, considerat că avea o muncă esențială în vreme de război – impiegat al CFR, nu a vrut să colaboreze cu nemții. S-a întâmplat imediat după ce România a rupt alianța și a întors armele împotriva lor, la 23 august 1944. Copil fiind, am văzut multe lucruri greu de imaginat. În lagăr, mama s-a îmbolnăvit, a murit imediat după eliberare. Altă dată căutam în Chicago, Statele Unite, un zbor spre Milano. Am renunțat la cea mai apropiată cursă pentru că era cu o escală suplimentară, în Elveția, și aveam multe bagaje. Am ales să plec două zile mai târziu și bine am făcut. Prima cursă, la care am renunțat, s-a făcut praf”, derulează artistul cu un calm admirabil situațiile din care a scăpat la limită. “Înainte de marele cutremur aveam de gând să ajung la blocul Casata din centru, care s-a prăbușit. Urma să mă văd cu un prieten, arhitect, care a pierit, din nefericire. O replică ce trebuia refăcută, pentru filmul «Războiul Independenței», mi-a salvat viața, a mea și a surorii și cumnatului meu, toți trebuia să mergem în acea vizită”, adaugă Ion Dichiseanu.
“Drumul spre fericirea pe care o căutăm fiecare în viață ne poartă și prin hopuri comune pentru care trebuie să ne pregătim cu toții din mers.Trebuie să fim întotdeauna conștienți, ascultători și, cu un plus de optimism, trecem și peste asta”, acesta este sfatul artistului a cărui viață bate filmul.
Sursa: libertatea.ro
