Ludovic Orban a declarat luni seara, la Digi24, că au existat multe voci care au cerut redeschiderea şcolilor, dar în analiza efectuată au fost identificate „foarte multe riscuri”, motiv pentru care s-a luat decizia reluării cursurilor în septembrie. Premierul a vorbit și despre ce se va întâmpla cu școlile dacă un al doilea val de infectări va apărea în acea perioadă.
Întrebat ce se se va întâmpla dacă un al doilea val al pandemiei va veni în toamnă, premierul a răspuns: „Dacă va veni al doilea val, trebuie să ne prindă foarte bine pregătiți. În funcţie de situaţie vom lua toate măsurile care se impun. Guvernul, de exemplu, a decis poate printre primele țări să suspende cursurile în școli și facultăți, pentru că așa am considerat necesar”.
„Astăzi, după o analiză extrem de aprofundată, pentru că au fost foarte multe voci care au cerut redeschiderea şcolilor, am luat această decizie de a menţine suspendate cursurile şi de a relua şcoala în toamnă. Pentru că, în evaluarea pe care am făcut-o, extrem de amănunţită, am identificat foarte multe riscuri în cazul deschiderii şcolilor. Aici lucrurile sunt foarte clare: viaţa, sănătatea elevilor şi profesorilor trebuie puse pe prim plan. În ceea ce priveşte cunoştinţele se poate stabili un mecanism prin care acestea să ajungă la elevi. Evident, ne propunem clar să închidem anul şcolar şi ne propunem ca examenul de evaluare, de bacalaureat să fie luate, astfel încât să permitem elevilor din clasa a VIII-a, din clasa a XII-a să continue şcoala pe treapta care urmează în procesul educaţional”, a declarat Ludovic Orban, luni seară, la Digi24.
Sursa: digi24.ro