CE SA FACI DUPA CE AI SPART UN COS

by Florian Popa
Există multe sfaturi utile pentru a stoarce un coş supărător şi inestetic, dar ştii ce să faci ca să nu revină? Acneea este o problemă reală de sănătate, care se poate ameliora cu câteva trucuri de igienă. Vezi ce să faci după ce ai spart un coş.

Stoarce bine tot puroiul

Dacă tot ai început să storci un coş, nu lăsa mizeria şi infecţia să se răspândească. Ai grijă să storci tot puroiul din rană, altfel rişti ca acesta să reapară chiar a doua zi. Bacteriile şi mizeria rămase într-o rană continuă să coacă şi infecţia reapare imediat ce rana s-a închis. Dacă simţi încă durere la stoarcere, înseamnă că nu ai terminat treaba şi trebuie să insişti puţin. Apasă încet, dar cu precizie, până când lichidul care iese din rană este incolor şi durerea a dispărut.

Nu stoarce prea tare

Dacă la a doua sau a treia stoarcere, încă nu vezi puroiul ieşind de sub piele, înseamnă că respectivul coş nu era gata să fie stors, sau că infecţia este mult mai adâncă, sub piele.

Dacă nu reuşeşti să scoţi mizeria dintr-un coş, nu trebuie să storci până faci ferfeniţă ţesuturile din jur. O să te alegi cu o umflătură urâtă şi cu o vânătaie. Tot acest exces de zel va însemna o vindecare mai lentă şi mai lungă, deoarece mai mult ţesut a fost distrus.

Ajută pielea să se vindece

Multă lume recomandă să dezinfectezi imediat un coş stors cu alcool, cremă pentru acnee, sau alte tratamente agresive. Gândeşte-te că este vorba de o rană deschisă, ţesuturi rupte, care nu au nevoie de exfoliere sau iritaţii în plus.

Majoritatea cremelor pentru acnee nu sunt recomandate pe o rană deschisă, iar alcoolul şi spirtul usucă pielea şi aşa lezată. Pune nişte Neosporin sau Polysporin (creme antibiotice, antimicotice, etc), sau chiar nişte vaselină spimplă pe rană şi acoperă cu un plasture cu rivanol.

Schimbă bandajul cât mai des şi vei observa că pielea se vindecă mult mai repede decât dacă aplicai alcool tare sau o cremă iritantă.

Lasă pielea în pace

Imediat după ce spargi un coş, pielea arată roşie, umflată şi mult mai rău decât înainte. Dacă laşi pielea în pace, să-şi revină, în câteva ore umflăturile se reduc şi roşeaţa dispare. Este normal, de asemenea, ca rana să facă o coajă alb-gălbuie şi să aibă scurgeri incolore. Nu rupe cristalele de limfă şi sângele închegat, deoarece acestea acţionează ca un capac antimicrobian. Dacă îl rupi, rana se redeschide şi rişti să se infecteze din nou.

Sursa: Ce să faci după ce ai spart un coş – Frumuseţe | Unica.ro http://www.unica.ro/detalii-articole/articole/ce-faci-dupa-spart-cos-44761.html#ixzz3A6K4ZB4o

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate