Până și-a găsit adevărata vocație, Adrian Nartea a început trei facultăți. Licențiat în sport și apreciat în modelling, protagonistul din „Vlad” a visat dintotdeauna să devină actor. Adrian Titieni a fost cel care l-a inițiat în tainele acestei meserii, permițându-i să ia parte la cursurile sale de actorie de la UNATC. Destinul a făcut apoi ca cei doi să se reîntâlnească pe platourile de filmare.
Protagonistul serialului de la Pro TV și-a făcut intrarea în showbiz în ultimul an de liceu, când a avut norocul de a fi selectat de Catinca Roman pentru o prezentare de modă. În paralel cu modellingul care l-a propulsat ulterior în reclame, seriale TV și filme, Adrian Nartea s-a ocupat și de studii. Și-a luat diploma, dar domeniul în care ajunsese să lucreze l-a fascinat și a rămas ancorat în el. Și-a descoperit apoi afinitățile pentru actorie, dorindu-și să devină actor cu diplomă. „Eu tot timpul am vrut să dau la UNATC, nu am mai putut, ar fi fost a patra facultate pe care o începeam. Am început trei, am terminat una.
Am început Educație Fizică și Sport la Brașov, facultate pe care am și terminat-o. La bază sunt profesor de Educație fizică și Sport. În paralel, am făcut doi ani de Psihopedagogie, am lăsat-o baltă, după care am venit la București, am început să lucrez și în paralel am făcut Dreptul, pe care l-am lăsat baltă”, ne-a povestit Nartea.
Nu a dat admitere la UNATC, dar a urmat diverse specializări, din dorința de a avea o pregătire în domeniu. „Văzând că lucrurile devin din ce în ce mai interesante pe partea de modelling și actorie, am început să fac tot ce se putea în module de actorie. Adică toate cursurile private și Școala Populară de Arte, tot, ca să văd despre ce este vorba, să mă perfecționez în domeniu”, ne-a povestit Adrian Nartea.
Adrian Titieni l-a inițiat în tainele actoriei
Un rol important în formarea lui Nartea ca actor l-a avut celebrul Titieni, cel care s-a alăturat serialului „Vlad” începând cu sezonul al doilea. Destinul a făcut nu numai ca ei să se întâlnească, dar și să descopere că există o conexiune specială între ei. Așa se poate explica gestul făcut de marele actor, care i-a permis accesul la orele sale, deși nu avea calitatea de student. Mai mult, treptat, între cei doi s-a legat și un soi de amiciție, Titieni fiind plăcut impresionat de entuziasmul lui Nartea pentru această meserie. „Adrian Titieni era profesorul iubitei mele din perioada respectivă și am avut acceptul său de a participa la cursurile de actorie de la UNATC”, a declarat, pentru Libertatea, Adrian Nartea.
El s-a integrat în cercul veteranilor teatrului și filmului românesc și a avut astfel acces la informații și secrete altfel inaccesibile. „Eu am cochetat foarte mult cu actoria, am fost foarte bun prieten cu toți actorii din generația respectivă. Cu acceptul domnului Titieni, stăteam în spate, în culise, și mă uitam la toate lecțiile de actorie, pe care le ținea el sau domnul Cojar, fie iertat. Orice a ținut de UNATC, eu tot timpul am fost acolo. Deci am furat meserie de la ei, practic”, ne-a dezvăluit protagonistul serialului „Vlad”.
Sursa: libertatea.ro