Gina Pistol a făcut dezvăluiri neașteptate despre experiența trăită în sezonul trei, Asia Express. În India, anul trecut, Gina s-a simțit extrem de rău din cauza pastilelor contra malariei, iar anul ăsta, în Filipine, a luptat cu canicula.
Primul sezon Asia Express s-a filmat în Vietnam, Cambogdia, Thailanda și Laos, al doilea în India, iar Asia Express 3 – care începe pe Antena 1, pe 15 februarie- a fost filmat în Filipine și Taiwan. Cum știe toată lumea, condițiile de filmare sunt extrem de grele și dacă fanii emisiunii aveau impresia că doar concurenții trec prin Iad, aflăm că și echipa de filmare trebuie să facă față unor condiții extrem de grele.
Gina Pistol este prezentatoarea reality show-ului de la început și credea că este suficient de călită după două sezoane de Asia Express, însă Filipine a surprins-o cum nu se putea mai rău. „Știam că va fi cald, dar nu în halul ăsta. Simți efectiv cum îți ia foc pielea atunci când stai în soare, a trebuit să folosesc factor de protecție 100 pentru că altfel nu aveam cum să filmez. În ceea ce mă privește am avut probleme și cu partea de make-up, pentru că o dată la 30 de minute trebuia să mă machiez din nou. Din cauza transpirației nu stă nimic pe față’, a povestit Gina Pistol, potrivit antena1.ro, citat de VIVA!
De câte ori plec de acasă în Asia Express am în minte un oarecare desfășurător al următoarelor două luni. Cea mai tare experiență de până acum, din Filipine, a fost călătoria și în special aterizarea pe apă cu un hidroavion.
Am filmat intro-ul unei ediții în aer pentru că peisajele din Filipine sunt absolut senzaționale. A fost o experiență incredibilă, mi-a plăcut tare, tare mult, deși am stat un pic încordată când simțeam și vedeam ce curbe ia avionul…Senzaționale sunt și temperaturile de aici. Nu cred că mi-a fost niciodată în viața mai cald decât în aceste zile. Aerul este efectiv irespirabil și mã gândesc cu groază la ce simt și cât de greu le este concurenților noştri’, a povestit Gina despre filmările din Filipine.
Sursa: libertatea.ro