Augustin Viziru a devenit recent tată de fetiță, iar viața lui s-a schimbat total. Actorul trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de o tânără în vârstă de 26 de ani, pe care o ține încă departe de ochii curioșilor. Acesta a mărturisit că mama iubitei lui îi ajută foarte mult în creșterea micuței Maria.
Augustin a declarat că i-ar plăcea ca fetița să devină tenismenă și să ducă numele familiei mai departe. Mai mult, acesta a postat pe contul de Instagram mai multe imagini cu Maria.
„Vreau să fie cea mai tânără fată care câștigă un turneu de Grand Slam. Trebuie să ducă numele mai departe. Are nume greu, pentru că, dacă mergi la arenele BNR, cei mai mari tenismeni ai României sunt acolo pe panou și, poate cine știe, o să ajungă și ea acolo”, a zis Augustin Viziru în cadrul emisiunii “Vorbește lumea”.
“Bună, eu sunt Maria Petre-Viziru și ar fi trebuit să vin pe lume pe data de 15, numai că eu am vrut să vin pe 14. Abia aștept să mă țină tăticul meu în brațe.❤️”, a scris el în ziua în care Maria a venit pe lume.
Sursa: libertatea.ro