Paula Chirilă a făcut mărturisiri dureroase în cadrul emisiunii „Agenţia VIP” de la Antena Stars, vorbind despre șocul morții tatălui ei.
Fosta prezentatoare de la „Mireasă pentru fiul meu” a vorbit despre relația pe care a avut-o cu tatăl ei, prin ce încercări a fost nevoită să treacă și ce nu și-a iertat multă vreme.
„Tata s-a prăpădit de la băutură. L-au găsit într-un şanţ. Ai mei erau despărţiţi, tata n-a putut să treacă peste chestia asta, n-a fost nimeni să-l ajute şi multă vreme nu mi-am iertat chestia asta. Încă nu cred că am trecut definitiv peste chestia asta. Cu două luni înainte de a muri, l-am găsit căzut şi mi-a cerut bani. I-am zis că nu-i dau bani că o să-i bei. Ani de zile n-am putut să trec peste chestia asta. După aceea, când l-au găsit, eram la Iaşi şi m-au sunat şi m-am dus să-l caut. Ţin minte că îmi venea să-i omor pe toţi”, a declarat Paula Chirilă în cadrul emisiunii.
Actrița mărturisește că moartea tatălui ei a fost un șoc și că i-ar fi plăcut să aibă mai mult grijă de el. „Nu mă aşteptam, a fost un şoc moartea tatălui. Mă gândesc că dacă stăteam eu mai mult cu el, aş fi avut mai mare grijă de el. A fost un cumul tot. M-au făcut să duc o povară foarte mulţi ani. Mi-e foarte dor de el. Îmi amintesc de el cum era înainte de a cădea în patima asta. Îmi amintesc că el nu m-a bătut niciodată. Îmi ţinea morală câte două ore”, a mai spus Paula Chirilă.
Sursa: libertatea.ro