CE MESAJ A PRIMIT DAN NEGRU DIN NISA

by Cristian Dobre

Dan Negru a făcut public pe contul de socializare, un mesaj emoționant, primit din partea unui prieten aflat la locul tragediei de la Nisa. Imediat după atentatul, în care și-au pierdut viața peste 80 de oameni șipeste 120 au fost răniți, bărbatul i-a trimis un mesaj prezentatorului tv.

„Puiu Mușat, un roman care locuiește la Nisa și care e acu’ e la locul atentatului. A scăpat. Îmi povestește pe FB”, a scris Dan Negru imediat după atentatul  de la Nisa.

De  Ziua Națională a Franței, un camion a intrat cu viteză în mulțimea adunată pentru a vedea focurile de artificii. Bilanțul tragediei se ridică la peste 80 de morți și peste 120 de răniți, potrivit autorităților franceze, care au specificat că acesta s-ar putea modifica. Șoferul camionului, care intrat într-una dintre cele mai aglomerate piețe din orașul francez, a fost împușcat de autorități. În vehicul au fost găsite mai multe arme și grenade, care s-au dovedit a fi arme false.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate