Polițiștii orașului Nădlac cercetează doi tineri pentru tentativă de furt calificat. Polițiștii au depistat ieri, în flagrant delict, doi tineri care încercau să fure dintr-o locuință de pe raza localității Nădlac. Tinerii, de 18 și 20 de ani, din localitate, în baza unei înțelegeri prealabile, au pătruns într-un imobil de pe raza localității, cu intenția de a sustrage bunuri pe care ulterior să le comercializeze. Astfel, după ce au escaladat poarta locuinței, au pătruns în imobil și au încercat să sustragă mașini de tocat carne, ustensile de uz casnic, lenjerie de pat și alte obiecte de fier vechi. Când au încercat să părăsească imobilul cu bunurile, cei doi tineri au fost surprinși de un echipaj de ordine publică, aflat în serviciul de patrulare.
Pe numele celor doi tineri a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentative de furt calificat, polițiștii continuând documentarea activității infracționale a celor doi tineri.