După o ședintă-maraton desfășurată zilele trecute, Consiliul Director al Federației Române de Baschet a aprobat, printre altele, propunerea ca, începând cu sezonul 2023/2024, doi jucători români, indiferent de vârstă, să fie prezenți pe teren pe toată durata partidelor din Liga Națională și Cupa României, atât la feminin cât și la masculin. „Eu cred că jucătorii români merită, pentru că România merită o națională puternică. Dacă nu sporim numărul de jucători români pe teren, nu sporim nici rolul jucătorului român în meciuri”, a declarat președintele Federației Române de Baschet, Carmen Tocală. Ideea nu este chiar rea, doar că această măsură ar trebui completată de multe altele, la nivel de strategie la copii și juniori, unde România suferă enorm la această oră. Practic, la fete situația este dramatică, toate echipele naționale având rezultate modeste. În paralel, din rândul noilor generații nu mai apar jucătoare valoroase, capabile să evolueze la un nivel bun nici măcar în prima ligă, naționala de senioare e modestă, iar atunci să impui cluburilor o astfel de strategie este destul de complicat. Cu tot respectul, dar nivelul campionatului feminin, oricum slab, se va prăbuși și mai mult, iar echipele noastre din cupele europene ar avea de suferit. Nu în LNBF, ci chiar în Europa, pentru că nu ar reuși să omogenizeze o echipă cât de cât puternică, atâta timp cât probabil numărul stranierelor va scădea. Vestea este însă bună pentru vicecampioana en-titre și candidata la titlu în sezonul viitor, CSM Constanța, care și-a adunat practic cele mai bune românce pe litoral.
Federația impune reguli în favoarea româncelor, Aradul nu se bucură
Multe sunt venite chiar de la campioana Sepsi, printre care Godri Părău sau Ghizilă, dar la Constanța au sosit și experimentatele Irimia și Gabi Mărginean. De măsură se bucură și echipe gen Agronomia, Universitatea Cluj sau CSM Târgoviște, cu școli bune de baschet. Nu este însă o veste bună și pentru FCC UAV Arad, care a pierdut-o în vară pe cipriota Akathiotou, care are însă și cetățenie română, prezentată între timp la Sepsi SIC. Era poate singura din lotul Aradului, jucătoare eligibilă la românce, considerată piesă de bază. Deși a transferat până acum trei jucătoare autohtone (Biszak, Voica Nagy și Cucu) și mai are două în lot (Fleșer și Ciotir), Aradul nu poate spune că se bucură de această măsură, mai ales că româncele au fost mai mereu rezerve. Asta datorită valorii lor scăzute, cu mici excepții. Deranjează de asemenea momentul anunțului, pentru că această măsură trebuia pregătită și anunțată eventual cu cel puțin șase luni înainte, pentru predictibilitate și a da posibilitatea echipelor să urmărească jucătoare și să își formeze apoi loturi în funcție de normele impuse de Federație.
Constanța – cea mai avantajată echipă, salbă de românce bune pe litoral!
Ar mai fi timp de retușuri, dar în acest moment, cu ceva mai mult de două luni înainte de startul sezonului, măsura pare să avantajeze unele echipe, în vreme ce pe altele (cum e și cazul Aradului) să le pună în dificultate. Tot atât de adevărat este însă faptul că oficialii clubului arădean nu au reușit să atragă în ultimii ani jucătoare românce de valoare, iar pe altele le-au pierdut ușor. Motivele ar fi complexe, de la lipsa banilor până la o relație rece între conducerea FCC UAV și multe baschetbaliste autohtone valoroase de la noi din țară. De asemenea, deși are școli de baschet, chiar FCC UAV înființând recent o academie, jucătoare de perspectivăm din Arad sunt puține pe piață, și acelea (de la Valbon sau CSȘ Gloria) preferând alte destinații sau pur și simplu nefiind luate în calcul de actuala conducere a clubului de pe Mureș. Iată încă un motiv să credem că sezonul viitor se anunță și mai complicat pentru medaliata cu bronz din primăvară.
Cupa și campionatul încep la final de septembrie, sistem tur-retur și play-off-out
De asemenea, FR Baschet a aprobat o serie întreagă de măsuri, printre care și sistemul competițional al Ligii Naționale de baschet feminin. Se va juca în serie unică, cu sistem tur-retur, urmat de play-off și play-out, în funcție de numărul de echipe înscrise acest sistem putând fi modificat. Debutul competițional este programat pentru data de 30 septembrie, prima etapă urmând să se joace normal, nu se va organiza turneu open. În Cupa României se va juca un tur preliminar, cu meciuri tur-retur și Final 8. Prima fază se va disputa în 23-24 septembrie, respectiv 7-8 octombrie. Turneul Final 8 este pe durata a trei zile, in perioada 5-7 ianuarie 2024. Alături de echipele din LNBF se mai pot inscrie in Cupă si echipele din Liga 1F (maxim 16 echipe). Tragere la sorți din 30 iulie 2023, de la Craiova, este fără capi de serie. Se va organiza și Cupa Federației, cu participare obligatorie penru echipele din Liga Națională, înscrierea echipelor urmând să se facă până în 15 aprilie 2024, cu debutul competiției programat pentru 28-30 aprilie 2024.
Înscrierile în Cupa Federației și în competițiile de baschet 3×3 sunt obligatorii
Vor evolua doar jucătoare românce, iar numărul limită pe foaia de joc este de 7. Faza finală va fi în 6-8 iunie 2024. De asemenea, cluburile din LNBF trebuie să se înscrie obligatoriu și în competițiile de 3×3, Campionat Național și Cupa României. În caz contrar, echipei în culpă i se interzic transferurile de jucătoare străine în sezonul următor. Perioada de transferuri este din 1 august până cu 72 de ore înainte de primul meci al noului sezon. Totodată, se menține regula celor șase înlocuiri în lot până la final de februarie 2024 și a unei înlocuiri medicale până în 31 martie 2024. În campionat, fiecare echipă poate înregistra pe listă maxim șase jucătoare străine (dintre care maxim două non-europene). Fiecare echipă trebuie să aibă în L16 cel puțin două jucătoare din pepiniera proprie din categoria U14,15, 16, cu bonificiație financiară de 2500 de euro de la FRB pentru fiecare jucătoare ce are o medie de cel puțin 10 minute/joc în LNBF!