Ce îi împiedică pe Tavi Colen și iubita lui să aibă un copil

by Cristian Dobre

Tavi Colen vrea un copil cu iubita lui, Emma își dorește și ea să devină mamă, doar cariera îi împiedică să facă acest pas. Cei doi așteaptă un moment de respiro ca să devină părinți.

Emma și Tavi se cunosc de vreo 15 ani, sunt colegi pe scenă de multă vreme, iar de 6 ani sunt și parteneri în viața reală. Au în plan o nuntă – el a cerut-o deja de două ori! – și un copil, însă nu au timp nici pentru una, nici pentru cealaltă, deocamdată.

„Ne dorim un copil, doar că trebuie să găsim timp pentru asta. Suntem pe un teren ascendent în ceea ce privește cariera noastră. Asteptăm un relaș numai pentru noi. Am avut un an plin, foarte ok, urmează o toamnă bunicică”, a declarat Tavi Colen pentru Libertatea.

Amândoi își doresc un băiețel – Tavi, cel mai probabil pentru că mai are unul!

S-au cunoscut acum 13 ani. Ea avea doar 17!

Emma, care acum are 30 de ani, avea doar 17 ani când l-a cunoscut pe Tavi. El făcea parte, la vremea aceea, din Talisman, iar ea era un mare fan al trupei. Tot atunci, Tavi era căsătorit cu Irina – relația lor n-a durat însă, au divorțat la doi ani după s-au cununia civilă. Anii au trecut, Tavi și Emma s-au revăzut, au devenit colegi de trupă, apoi iubiți. În prezent, sunt de nedespărțit și locuiesc într-o casă superbă, cu o curte mare.

O vrea pe fiica lui Ionuț Dolănescu drept noră pentru Mario

În timp ce face planuri pentru un băiețel cu Emma, Tavi Colen nu-l neglijează nici pe Mario, băiatul pe care-l are cu fosta soție. Ne-a mărturisit că ar vrea să se încuscrească, prin el, cu Ionuț Dolănescu.

„Mi-aș dori, dar depinde de copii. Am făcut o glumă, dar dacă se va concretiza, ne-ar plăcea foarte tare. Fata e superbă și talentată. Are trei copii extraordinari. Am zis noi așa: ia uite, cuscre, se potrivesc copii”, ne-a povestit Tavi.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments