Colesterolul este o substanță care se găsește în grăsimile din sânge. Află care sunt valorile normale și când ar trebui să te îngrijorezi.
Colesterolul nu este dușmanul tău de moarte, pentru că organismul are nevoie de el, pentru a fi sănătos. Totuși, trebuie să îl menții în limite scăzute, pentru că altfel devine periculos pentru sistemul cardiovascular, potrivit mayoclinic.org.
Când ai colesterol mare, poți dezvolta depozite de grăsime pe vasele de sânge, care ajung să împiedice circulația normală a sângelui prin artere. În aceste condiții, inima nu mai primește sângele oxigenat de care are nevoie să funcționeze și crește riscul de infarct. O astfel de situație este periculoasă și pentru creier, pentru că atunci când nu mai este oxigenat suficient, poate apărea atacul cerebral. De cele mai multe ori, colesterolul mare apare din cauza moștenirii genetice, însă un rol la fel de important îl are și stilul de viață. O alimentație dezechilibrată, bogată în fast-food sau alimente prăjite, precum și sedentarismul, duc la creșterea nivelului de grăsimi nesănătoase din sânge.
Cum îți dai seama că ai colesterolul crescut
Când colesterolul începe să crească prea mult, nu îți poți da seama decât în urma unui test de sânge. Chiar dacă ești slabă poți avea prea multe grăsimi în sânge, de aceea este indicat ca toată lumea să își facă această analiză după 20 de ani. Dacă nu sunt probleme, o poți repeta la fiecare 5 ani, însă dacă știi că ai un stil de viață nesănătos sau ai rude care au colesterolul mare, este recomandat să o faci anual.
Cum interpretezi valorile colesterolului
Analiza care identifică nivelul de colesterol din sânge poartă numele de profil lipidic și include:
- Colesterolul total
- LDL colesterol ( colesterolul rău)
- HDL colesterol (colesterolul bun)
- Trigliceridele (grăsimile care ajung în sânge din alimentele pe care le consumi. Excesul de calorii, alcoolul sau zahărul din organism sunt transformate în trigliceride și depozitate sub formă de celule grase).
Trebuie să știi că valorile profilului lipidic nu sunt de ajuns pentru a prezice riscul apariției bolilor cardiovasculare. Ele se pun alături de vârstă, tensiune arterială, faptul că ești fumătoare sau nefumătoare și dacă folosești medicamente pentru controlarea tensiunii. Cu ajutorul acestor informații, medicul tău poate stabili dacă există riscul de a dezvolta boli de inimă în următorii 10 ani. După acest pas, va fi aleasă și metoda de scădere a nivelului de grăsimi din sânge.
Ce este LDL colesterol
LDL colesterol sau colesterolul rău se poate depune pe pereții arterelor, crescând, astfel, riscul unui infarct sau al unui accident vascular. Cu cât este mai scăzut, cu atât este mai mic riscul de a te confrunta cu aceste probleme. Valorile normale și cele care ar trebui să te îngrijoreze sunt următoarele:
- LDL < 100 mg / dl – ideal
- LDL 100 – 129 – optim la limită
- LDL 130 – 159 – crescut la limită
- LDL 160 – 189 – crescut
- LDL ≥ foarte crescut
Dacă LDL colesterol este 190 sau mai mult, este considerat foarte ridicat, iar medicul s-ar putea să îți recomande statine. Regimul este, de asemenea, necesar în astfel de situații.
Ce este HDL colesterol
HDL colesterol sau colesterolul bun te protejează împotriva bolilor de inimă, deoarece curăță arterele de colesterolul rău. Cu cât este mai mare, cu atât mai scăzut este riscul de a te îmbolnăvi de inimă. Îl poți crește cu ajutorul unui stil de viață sănătos și al exercițiilor fizice. Valorile normale și cele care ar trebui să te îngrijoreze sunt următoarele:
- HDL colesterol < 40 scăzut
- HDL colesterol ≥ 60 crescut
Ce este colesterolul total
Colesterolul total este compus din HDL colesterol, LDL colesterol și alte lipide. Medicul va folosi această analiză pentru a stabili riscul de a suferi de o boală cardiovasculară. Valorile normale și cele care ar trebui să te îngrijoreze sunt următoarele:
- Sub 200 – optim
- 200 – 239 – crescut la limită
- ≥249 – mare
Ce sunt trigliceridele
Trigliceridele reprezintă grăsimile acumulate din alimente. Când nivelul lor este foarte mare, crește riscul apariției bolii arteriale coronariene. Valorile normale și cele care ar trebui să te îngrijoreze sunt următoarele:
- Sub 150 – normal.
- 150 – 199 – crescut la limită
- 200 – 499 – mare
- Peste 500 – foarte mare.
Sursa: unica.ro