În ce condiții poți deveni donator de sânge

by Dana B.

Când donezi sânge, ai ocazia unică de a salva trei vieți în mai puțin de 20 de minute. Și nu trebuie să fii medic pentru asta, ci ai de îndeplinit foarte puține condiții. În plus, cu cât mergi mai des la donat, cu atât le va fi mai util sângele donat de tine celor mai vulnerabili dintre pacienți. De ce merită să donăm constant, dar și care sunt beneficiile din punctul de vedere al sănătății pentru donatori aflăm de la Diana Stoica, donator constant și voluntar pentru încurajarea donării de sânge.

La fiecare donare, organismul pierde 450 ml de sânge, care se reface într-un timp scurt. Cercetările arată că donarea constantă de sânge scade riscul de infarct și AVC, dar şi riscul de a dezvolta cancer. De asemenea, donatorii frecvenți au risc scăzut de hemocromatoză.

„În afară de starea de bine pe care o dobândeşti, dacă mergi să donezi periodic, atunci eşti testat periodic, iar astfel poţi să preîntâmpini situaţii de risc. De asemenea, scade nivelul colesterolului, creşte imunitatea şi scade riscul de a avea un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral,” precizează Diana Stoica, donator constant și voluntar pentru încurajarea donării de sânge.

Femeile nu pot dona mai mult de 4 ori pe an, iar bărbaţii mai mult de 5 ori. „Nu este recomandat să doneze sânge persoanele care se află deja într-o situaţie vulnerabilă precum persoanele care au boli de inimă, endocrine, care au HIV, sifilis, TBC,” spune Diana Stoica.

Pentru a deveni donator de sânge trebuie să îndeplinești următoarele condiții:

-vârsta să fie cuprinsă în intervalul 18-60 de ani;

-greutate peste 50 de kilograme;

-puls regulat, 60-100 de bătăi pe minut;

-tensiune arterială sistolică între 100 și 180 mmHg;

-să nu fi suferit în ultimele șase luni intervenții chirurgicale;

-femeile să nu fie însărcinate sau în perioada de lăuzie, în perioada menstruală;

-să nu consumi grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării;

-să nu urmezi tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine;

-între două donări de sânge trebuie să treacă o perioadă de cel puţin opt săptămâni.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments