Pentru cei care n-au observat încă, fostul deputat Lucian Riviș-Tipei a ieșit, de ceva vreme, din anonimatul în care a fost trimis de către Gheorghe Falcă, înainte de alegerile din 2012, din cauza unor probleme despre care vom vorbi cu altă ocazie. Cert e că în ultimii patru ani, Tipei a fost într-un mic concediu de odihnă din politică, fiind exilat la CET, unde a câștigat și el un bănuț cinstit, ca angajat la o centrală și membru în Consiliul de Administrație al celeilalte centrale. Niciun conflict de interese, că doar nu sunt probleme între cele două CET-uri, cu excepția unor datorii de câteva zeci de milioane de lei.
Cum spuneam, fostul deputat Lucian Riviș-Tipei a început să apară tot mai des în ultimele luni pe scenele din municipiu, de mânuță cu Gheorghe Falcă, ajungând chiar consilier municipal în urma alegerilor din iunie 2016. Probabil, și-a mai rezolvat din probleme. Dacă tot a apărut în prim plan, am încercat să vedem ce a mai făcut Tipei în ultimii ani, cât a mai câștigat, ce imobile sau terenuri a mai cumpărat și așa mai departe. Numai că, ce să vezi, domnul Tipei este o persoană privilegiată, iar toate aceste informații publice sunt … la secret. Pe site-ul Primăriei Arad găsim declarațiile de avere ale consilierilor municipali. Când ajungi la Tipei … pauză. Nicio declarație. Are ceva de ascuns proaspătul consilier întors din exil? A făcut vreo afacere, vreo tranzacție, a avut vreun câștig de care cetățenii nu trebuie să știe ? Numai consilierul Tipei ne poate spune. Cert e că nici pe site-ul CET-ului, unde se publică declarațiile de avere ale membrilor consiliului de administrație, nu găsim declarația aceluiași Tipei, și el membru în CA.
Să fie coincidență sau parte a campanie agresive de albire a fostului deputat, care se duce în ultimul timp prin toate mijloacele media, care îi crează, probabil contra cost, o imagine de tânăr implicat, tată iubitor, consilier activ și așa mai departe? Din câte aflăm, Lucian Riviș-Tipei visează cu ochii deschiși la un loc de deputat în toamnă sau, dacă nu se poate, măcar la postul de viceprimar al lui Călin Bibarț. Astfel, s-ar reface cuplul Tipei – Geani Pistru, care făcea furori în urmă cu patru ani la nivel de municipiu. Cei din Primărie își aduc, cu siguranță, aminte. De data aceasta, Tipei va fi la butoane și Geani Pistru din umbră.
Până atunci însă, mai e mult, iar între timp noi vom încerca să vedem ce anume scrie în declarația de avere a consilierului Tipei, de unii se chinuie atât de tare să o ascundă de ochii cetățenilor. Rămâneți aproape.