Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Arad, în parteneriat cu ADR VEST și Enterprise Europe Network organizează o întâlnire la care sunt invitați reprezentanții mediului de afaceri arădean pentru a li se prezenta oportunități de promovare a societăților pe care le conduc pe piețele externe.
Evenimentul se va concentra asupra prezentării serviciilor furnizate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în contextul rețelei Enterprise Europe Network, cea mai mare rețea de sprijin a IMM-urilor din Europa, fiind finanțată de către Comisia Europeană.
Doamna Raluca Cibu-Buzac, directorul departamentului de Politici Regionale și Internaționalizare, împreună cu specialiști ai ADR Vest vor prezenta comunității de afaceri arădene serviciile platformei EEN: consultanță cu privire la politici, standarde și legislație europene, programe europene și accesul la finanțare, piețe din Europa, facilitarea de parteneriate pentru proiecte internaționale de cercetare, dezvoltarea de afaceri transnaționale, dar și posibilități de dezvoltare a capacității de management al inovării.
“Întrăm în al doilea an de parteneriat cu ADR Vest pentru organizarea acestui eveniment. Consider că mediul de afaceri arădean trebuie să aibă acces la diversele posibilități de promovare a societăților pe piețele externe, cu atât mai mult cu cât județul nostru este foarte accesat de investitorii străini. Avem la îndemână multe dintre elementele necesare demarării unor afaceri transnaționale. ADR Vest, prin platforma EEN, vine cu informația necesară, una foarte aplicată și cu multe exemple déjà implementate”, declară președintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici.
Evenimentul se va desfășura în data de 14 iulie, începând cu ora 10.00, la sediul CCIA Arad, str. Cloșca, nr. 5.