Continuă căutările cu privire la dispariția minorului de 7 de ani, din Vânători.
La data de 9 ianuarie 2021, în jurul orei 19.00, a fost sesizată dispariția unui minor de 7 ani, din localitatea Vânători. De la momentul sesizării dispariției copilului, au fost desfășurate activități de cercetare de către polițiști și căutari la care au participat efective extinse ale M.A.I., precum și voluntari, fiind depuse eforturi constante în vederea depistării minorului.
Activitățile de căutare și scotocire continuă și la acest moment, precum și în zilele următoare, fiind angrenate forțe de ordine mărite cu mijloacele tehnice din dotare. Căutările sunt sprijinite de specialiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale a Inspectoratului General al Poliției Române și de specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică București, cu un laborator crimininalistic mobil.
Vor fi folosiți în teren doi câini de urmă, dintre care unul pentru detectare cadavre. Câinii aparțin Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu. În funcție de condițiile meteo, zonele extravilane vor fi survolate de un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I.. A.N.I.F. Arad (Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare) a sprijinit activitățile prin desecarea cu pompe a canalelor naturale de colectare a apei, în cursul zilei de ieri. Căutările sunt coordonate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului de Ordine Publică, fiind implicați alți 30 de polițiști din cadrul I.P.J. Arad și P.O. Chișineu-Criș, cu autospecialele de serviciu, precum și două echipaje ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad intervine cu 30 de pompieri și autospeciale specifice, un echipaj SMURD, o autoșenilată 8×8, un sonar și căngi.
30 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad participă la activități, cu 5 autospeciale.
Nu în ultimul rând, vor sprijini căutările specialiști din cadrul organizației Rescue 4×4.ro, cu șapte autoturisme de teren și două drone, precum și voluntari ai comunității arădene și pădurari ai Ocolul Silvic. Forțele de ordine vor interveni în zonele greu accesibile, iar voluntarii în zonele ușor accesibile, fiind efectuate căutări de jur împrejurul locului de dispariție a copilului, pe o distanță de până la 10 km.