Cât rezistă Diana Dumitrescu fără telefon

by Dana B.

Într-o eră în care cei mai mulți devin dependenți de telefonul mobil, actrița Diana Dumitrescu susține că ar renunța oricând la el. Ba chiar o face, însă doar pentru maximum două zile, asta la finele săptămânii.

Diana Dumitrescu pretinde că nu este atât de legată de telefonul mobil pe cât ar putea părea. Invitată la petrecerea aniversară a revistei Glamour, actrița a stat doar cu telefonul în mână, ba făcând poze, ba citind mesaje sau schimbând numere de telefon. Totuși, Diana ne-a declarat că poate sta liniștită fără telefonul mobil.

„Dacă nu-l am o zi mă apuc și citesc. Serios. Uite ți-l dau, îl fac cadou. Răspunde și rezolvă tu toate problemele. Aș fi cea mai fericită fără el”, ne-a spus actrița, completând că atunci când are ocazia, îl închide pentru câteva zile și se odihnește.

„Da, aș rezista fără telefon. Weekend-ul trecut am făcut asta. De vineri până duminică. A fost de vis. Cred că am intrat o dată sau de două ori și am postat câte o imagine pe social media, dar atât. În rest n-am răspuns la telefon, nu am vorbit, nu am dat mesaje. M-am odihnit, am dormit și am citit și am mâncat. Dacă aș putea să fac asta săptămânal ar fi și mai bine”.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments