Cât de necesară este o asigurare de accidente pentru bicicliști

by Dana B.

Asigurare de accidente pentru biciclişti. Este un proiect nou în România. Le oferă despăgubiri celor răniţi în timp ce se aflau în trafic pe două roţi. Asigurarea este binevenită, spun bicicliştii.

Bicicliştii sunt foarte vulnerabili în trafic. În fiecare zi, unul dintre ei e accidentat în Bucureşti. Pentru astfel de situaţii a fost gândită asigurarea.

Gândeşte-te la ce trafic avem în Bucureşti, cum e infrastructura prezentată, cum se poate plimba în linişte în viaţă de zi cu zi. Este necesară o astfel de opţiune pe care să o aibă bicicliştii din Bucureşti”, spune Valentin Ionescu, inițiatorul proiectului.

Asigurarea costă 100 de lei pe an, iar suma maximă cu care o poate fi despăgubit anual un biciclist este de 6.100 de lei.

De exemplu, pentru o fractură de claviculă, biciclistul poate primi până la 1.000 de lei”, spune Valentin Ionescu.

Despăgubiri pot primi şi cei care au suferit răni uşoare.

„Pentru julituri, se pot înregistra doar trei julituri pe an, iar el pentru fiecare julitură primește câte 100 de lei”, spune Valentin Ionescu.

Pentru o fractură a braţului, biciclistul primeşte 600 de lei. Dacă este nevoie de operaţie, atunci despăgubirile cresc la 1.000 de lei. Despăgubirile pentru rănile de la nivelul picioarelor sunt mai mari. Asigurarea pentru o fractură este de 1.200 de lei, în timp ce pentru o operaţie e de 2.000 de lei.

„La câte accidente se întâmplă şi mulţi nu ne despăgubesc, chiar ar fi o treabă. Mulţi se bagă aiurea în faţa ta, trebuie să fii atent la multe lucruri şi consider că o astfel de asigurare ne-ar putea scuti de multe”, spune un biciclist.

Marius, care pedalează în fiecare zi în Bucureşti, spune că bicicliştii sunt şi ei de vină în cazul multor accidente.

Eşti predispus la accident dacă eşti, să spunem, prea vânjos cu pedalele şi nu citeşti puţin regulile de circulaţie înainte şi crezi că şoferii te văd. Şoferii nu te văd de foarte multe ori. Trebuie să ştii că eşti expus pericolelor”, spune el.

În prima jumătate a anului au fost înregistrate 170 de accidente cu biciclişti. Doi oameni au murit.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments