Cât de frig era pe Pământ în cea mai rece perioadă a ultimei ere glaciare

by Cristian Dobre

Ghidându-se după fosile de plancton şi modele climatologice, oamenii de ştiinţă americani au calculat valorile de temperatură care au existat pe Terra în perioada cea mai rece a ultimei ere glaciare, când straturi imense de gheaţă acopereau zone întinse din America de Nord, America de Sud, Europa şi Asia, informează Reuters, citată de Agerpres.

Temperatura medie globală din perioadă cunoscută sub denumirea „Last Glacial Maximum” („Ultimul maxim glacial”), care s-a produs aproximativ între anii 23000 î.e.n. – 19000 î.e.n., era de circa 7,8 grade Celsius, cu aproape 7 grade Celsius mai scăzută decât cea din anul 2019, au anunţat miercuri cercetătorii de la Universitatea Arizona.

Anumite regiuni erau mai reci decât media globală. Regiunile polare s-au răcit mult mai accentuat decât tropicele, iar în zona Arcticii temperatura medie era cu 14 grade Celsius mai scăzută decât media globală.

Cercetătorii americani au realizat aceste calcule cu ajutorul unor măsurători chimice vizând fosile de zooplancton şi structuri conservate de grăsimi provenite de la alte tipuri de plancton, care se modifică odată cu temperatura apei – care au fost considerate un fel de „indicator de temperatură”.

Informaţiile astfel obţinute au fost apoi introduse în modele computerizate de simulare climatologică pentru a calcula temperaturile medii globale.

„Climatele din trecut sunt singurele informaţii pe care le avem despre ceea ce se întâmplă cu adevărat atunci când Pământul se răceşte sau se încălzeşte pe scară largă. Aşadar, prin studierea lor, putem să determinăm mai bine lucrurile la care va trebui să ne aşteptăm în viitor”, a declarat Jessica Tierney, paleo-climatolog la Universitatea Arizona şi coordonatoarea acestui studiu publicat în revista Nature.

În timpul erei glaciare, care a durat de la 115000 î.e.n. până în jurul anilor 11000 î.e.n., mamiferele de talie mare care erau bine adaptate la clima rece, precum mamuţii, mastodonţii, rinocerii lânoşi şi tigrii cu dinţi sabie, dominau fauna de pe Terra.

Oamenii au ajuns în America de Nord pentru prima dată în timpul ultimei glaciaţiuni, traversând o limbă de pământ care unea în trecut Siberia de Alaska, într-o perioadă în care nivelul apei era mult mai scăzut decât în zilele noastre.

Specialiştii consideră că vânătoarea practicată de triburile umane a contribuit la dispariţia globală a multor specii de animale, la sfârşitul ultimei ere glaciare.

„Un aspect interesant este acela că Alaska nu era în întregime acoperită de gheaţă”, a dezvăluit Jessica Tierney. „Exista un coridor lipsit de gheaţă, ce a permis oamenilor să călătorească prin Strâmtoarea Bering, către Alaska. De fapt, centrul Peninsulei Alaska nu era cu mult mai rece decât este în zilele noastre, aşadar pentru oamenii din Epoca de Gheaţă acesta ar fi putut fi un loc relativ drăguţ unde să se instaleze”, a adăugat coordonatoarea studiului.

Facebook Comments