Populaţia a avut în primul trimestru venituri totale medii lunare pe gospodărie de 2.477 lei, unei persoane revenindu-i 928 de lei, în timp ce cheltuielile totale s-au plasat la 2.226 lei pe gospodărie şi 834 lei de persoană, cele de consum reprezentând 72,6% din total, potrivit datelor INS.
„Potrivit rezultatelor anchetei bugetelor de familie, în trimestrul I 2014, veniturile totale medii lunare au reprezentat, în termeni nominali, 2.477 lei pe gospodărie şi 928 lei pe persoană. Veniturile băneşti au fost, în medie, de 2.034 lei lunar pe gospodărie (762 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 443 lei lunar pe gospodărie (166 lei pe persoană)”, se arată într-un comunicat transmis luni de Institutul Naţional de Statistică.
Salariile şi celelalte venituri asociate lor au reprezentant cea mai importantă sursă de venituri, adică aproape jumătate din veniturile totale ale gospodăriilor.
La formarea veniturilor gospodăriilor au mai contribuit veniturile din prestaţii sociale (24,1%), din agricultură (2,4%), din activităţi neagricole independente (2,5%) şi din proprietate şi vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,4%).
O pondere importantă o deţin şi veniturile în natură (17,9%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (16,2%).
Diferenţe de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor s-au înregistrat în funcţie de mediul de rezidenţă.
Astfel, veniturile totale medii pe o gospodărie din mediul urban au fost în primele trei luni cu 29,3% mai mari decât ale gospodăriilor din mediul rural şi cu 11,1% mai mari faţă de ansamblul gospodăriilor. În urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporţie de 61,5% din salarii, de 23,4% din prestaţii sociale, veniturile în natură reprezentând 8,4% din total.
În rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producţia agricolă, care a asigurat 37,7% din totalul veniturilor. Cea mai mare parte a acestora (32,2% din totalul veniturilor) a fost formată de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile băneşti din agricultură asigurând 5,5% din veniturile totale ale gospodăriilor din mediul rural. O contribuţie importantă la formarea veniturilor gospodăriilor rurale a revenit şi veniturilor salariale (29,4%) şi celor din prestaţii sociale (25,4%).
Cheltuielile totale medii ale populaţiei, de 2.226 lei lunar pe gospodărie şi 834 lei pe persoană, au reprezentat 89,9% din nivelul veniturilor totale.
Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc).
Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni deţin o pondere foarte mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei, de doar 0,2%.
Sursa: mediafax.ro