CAT AU CHELTUIT ROMANII IN PENSIUNILE DE LA TARA, DE CRACIUN SI REVELION

by Florian Popa

Aproape 140.000 de români, cu 5% mai mult decât anul trecut, au cheltuit peste 100 milioane lei (22 de milioane de euro) pentru minivacanţa de Crăciun sau de Revelion în pensiunile, vilele turisice şi motelurile de la ţară, potrivit datelor centralizate de ANTREC la nivel naţional.

De Anul Nou, pensiunile şi vilele turistice din întreaga ţară au fost ocupate în proporţie de 80%, iar de Craciun, gradul de ocupare a fost de 60%-65%.
Durata medie a minivacanţei într-o pensiune rurală a fost de 4 zile pentru Crăciun şi de 5 zile pentru Revelion.
În perioada Crăciunului, în structurile de cazare din zona rurală s-au cazat aproape 60.000 de turişti, iar de Revelion au venit în jur de 80.000 de persoane, potrivit calculelor Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).

Cheltuiala medie pentru un sejur de Crăciun la pensiuni a fost de aproximativ 600 de lei, în timp ce pentru Revelion suma medie alocată a fost de 800 de lei de persoană.
Nu au lipsit nici ofertele cu preţuri mai ridicate la pensiunile de 5 margarete şi pensiuni de tip conac/hotel, unde preţurile au pornit de la 2.200 lei/cameră/3 nopţi şi au mers până la 4.000 lei/cameră/4 nopţi, cu demipensiune, masă festivă de Crăciun/Revelion, carnaval, servicii SPA şi relaxare.
Datele ANTREC arată că s-au păstrat tendinţele din anii trecuţi, astfel că cei mai mulţi turişti au ajuns în zone precum Bran-Moieciu-Fundata (Braşov), Albac, Arieşeni (Alba) Rucăr-Dâmbovicioara (Argeş), Mărginimea Sibiului (Sibiu), Botiza, Sighetu Marmaţiei (Maramureş), Vama, Vatra Dornei (Suceava), Băile Balvanyos (Covasna), Durău (Neamţ), Lepşa (Vrancea), Sărata Monteoru (Buzău) şi staţiunile de pe Valea Prahovei.

Facebook Comments