Câştigul salarial mediu net în luna noiembrie 2023 a ajuns la 4.765 lei, în creştere 1,6%, respectiv cu 73 de lei, faţă de luna octombrie 2023, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică. Câştigul salarial mediu brut a fost 7.766 lei, cu 257 lei (+3,4%) mai mare decât în luna octombrie 2023. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (10.935 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.620 lei). Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,1%.
În luna noiembrie 2023, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna octombrie 2023, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, cu 15,8%, respectiv cu 15,7% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, iar între 7% şi 11,5% în fabricarea echipamentelor electrice, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, extracţia minereurilor metalifere, fabricarea de mobilă, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice.
De asemenea, au mai fost consemnate creşteri între 4% şi 6,5% în fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), colectarea şi epurarea apelor uzate, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), alte activităţi industriale, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, transporturi pe apă, fabricarea produselor textile, fabricarea produselor din tutun, cercetare-dezvoltare, fabricarea altor mijloace de transport, activităţi de poştă şi de curier, scrie agerpres.ro.
Câştigul salarial mediu net a urcat la 4.765 lei, în noiembrie 2023
Facebook Comments