Superba româncă Tatiana Maslany, care de doi ani este considerată marea favorită la premiile Emmy pentru cea mai bună actriţă în rol principal datorită prestaţiei ei din serialul de succes “Orphan Black”, a luat în sfârșit mult râvnitul premiu în cea de-a 68-a ediție anuală a galei de decernare a prestigioselor trofee, ce a avut loc duminică seara, la Microsoft Theatre, în Los Angeles, SUA.
După ce anul trecut premiul de cea mai bună actriță în rol principal într-o dramă i-a fost suflat de actrița Viola Davis, starul din „How to Get Away With Murder”, românca, în sfârșit, și-a luat revanșa și a plecat acasă cu prestigiosul trofeu pentru rolul din serialul de succes “Orphan Black”, unde aceasta interpretează într-un mod remarcabil nu mai puțin de 12 clone. Talentul ei a fost lăudat şi apreciat din 2013 şi de criticii de la marile publicaţii americane, precum New York Times, Vanity Fair sau The Hollywood Reporter.
Nu se mai aștepta să câștige
Maslany nici măcar nu se mai aștepta să câștige, drept urmare a recunoscut că nu și-a scris nici un discurs, în timp ce încerca emoționată să-și caute cuvintele pe scenă. „Ar fi trebuit să-mi scriu un discurs. Multumesc foarte mult. Sunt așa mulți oameni cărora le datorez premiul”, a declarat Tatiana, mulțumind echipei ei și cea a serialului. „Mă simt foarte norocoasă să apar într-un serial care pune în atenție femeile. Mulțumesc mult academiei”, a încheiat românca, născută în Canada, cu un zâmbet larg pe buze.
Tatiana Maslany a debutat în actorie la 9 ani
Maslany a concurat la această categorie cu Viola Davis (How to Get Away With Murder), Taraji P. Henson (Empire), Robin Wright (House of Cards), Claire Danes (Homeland), and Keri Russell (The Americans). Mai mult, frumoasa brunetă a reușit să ia fața unor actrițe celebre precum Sofia Vergara, Kristen Bell sau Kerry Washington, și prin eleganță, purtând o rochie roșie superbă cu un decolteu îndrăzneț.
Tatiana s-a născut în Canada, având bunici care au emigrat din România. Ea a debutat în actorie la vârsta de 9 ani, vorbeşte perfect engleza, germana şi franceza, iar pentru fiecare episod din “Orphan Black” este plătită cu 50.000 de dolari. Din 2013, a jucat în patru sezoane cu zece episoade fiecare şi deja au început pregătirile pentru noul sezon, reuşind să strângă doar din serial o avere de 2.000.000 de dolari.
Cu toate acestea, serialul „Game of Thrones” a fost marele câștigător al serii, adjudecând nu mai puțin de 12 premii, făcând istorie și devenind cel mai premiat serial. Acesta a fost urmat de „The People v. O.J. Simpson: An American Crime Story” care a luat 9 trofee.
Sursa: libertatea.ro