Câştigă bani şi pierd sănătate. Ce este „sindromul Italia” și cum se manifestă

by Dana B.

 Psihologi din România şi Europa sunt îngrijoraţi de apariţia aşa-numitului „Sindrom Italia”. Cinci procente dintre femeile internate anul trecut la spitalul de psihiatrie de la Iaşi cu forme severe de depresie au lucrat în peninsulă şi au îngrijit oameni în vârstă. Limba necunoscută, ţara străină, slujba stresantă şi singurătatea le-au zdruncinat serios nervii.

Din aproape 3.200 de internări la Institutul de Psihiatrie Iaşi, peste 160 au fost femei care au lucrat în Italia. Maria, una dintre ele, a lucrat opt ani în peninsulă timp în care a schimbat cinci locuri de muncă. La ultimul a clacat şi a fost nevoită să se întoarcă acasă.

Pacientă: „Eu am făcut o criză, o criză de teamă. În corpul meu m-am gândit ce se întâmplă cu mine. Îmi era teamă.”

Nu doar psihiatrii de la Iaşi au observat un grup mare de paciente legate de aceleaşi cauze provocatoare de simptome identice. Două cercetătoare din Italia au venit în capitala Moldovei să examineze pacientele şi să facă un studiu despre „Sindromul Italia.”

Donattela Cozzi, profesor antropolog la Universitatea Udine, Italia: „Este un fenomen foarte important. Am început cu Iaşi pentru că multe femei care lucrează în Italia au plecat din Moldova.”

Petronela Nechita, medic primar psihiatru: „Se lovesc nu numai de necunoaşterea limbii, dar şi de nesiguranţa serviciului, de nesiguranţa unei locuinţe. Se asociază dorul de familie, de copii, de soţ, izolarea. Cedează şi dezvoltă diverse tulburări psihice.”

Cele două cercetătoare din Italia şi medicii de la Iaşi au aflat acum cauzele problemelor psihice ale româncelor care lucrează în peninsulă. Pacientele le-au explicat şi de ce pleacă în experienţa care pentru unele se sfârşeşte dramatic.

Pacientă: „Am plecat pentru că voiam să îmi ajut copiii. Am auzit că acolo se câştigă. Când am văzut 500 de euro în mână mi se părea că am găsit America.”

Cercetătoarele din Italia care fac studiu de caz la Institutul de Psihiatrie de la Iaşi vor face publice rezultatul studiului lor în vară. Tot atunci îşi propun să vină şi cu sfaturi pentru ca româncele care lucrează în peninsulă să nu mai cadă pradă bolilor psihice.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments