Case de vânzare în Arad sunt la mare căutare. Numai că, deși mai rare acum, situațiile în care oamenii sunt păcăliți de posesorii de locuințe în baza Legii 112/1995 încă există. Din fericire, legislația permite acum despăgubirea.
Cei aflați în căutare de case de vânzare în Arad s-au confruntat cu anunțuri înșelătoare. Și asta pentru că unii s-au trezit cu banii dați și cu casele în litigiu. Dacă ai cumpărat case de vânzare în Arad sau în țară și le-ai pierdut în favoarea foștilor proprietari, acum poți obține despăgubiri.
Cine poate cumpăra case de vânzare în Arad prin legea 112
Legea nr. 112/1995 are o funcție dublă. Foștilor proprietari de locuințe, cărora li s-au preluat casele de către statul comunist, în perioada 1945-1989, li se dă dreptul de a-și primi înapoi proprietățile sau despăgubiri. Pe de altă parte, cei care au locuit cu chirie în aceste case au dreptul de a le cumpăra, dacă nu au făcut subiectul retrocedării către foștii proprietari. În ciuda prevederilor actului normativ, mulți dintre foștii proprietari care au solicitat retrocedări de imobile, precum și dintre chiriași nu s-au încadrat în cerințele legislative. Astfel, au fost încheiate foarte multe contracte de vânzare-cumpărare care nu respectau conditiile impuse de lege. Fie pentru că unele case de vânzare în Arad sau în țară nu au fost preluate cu titlu de proprietate, fie pentru că locuințele au fost solicitate spre retrocedare de cătrefoștii proprietari. Așa se face că încă mai există litigii între foști proprietari și chiriași.
Așa obții despăgubiri
Multe dintre soluțiile pronunțate de instanțe au fost în defavoarea chiriașului cumpărător de case de vânzare în Arad și nu numai în baza legii 112. Căci instanțele au constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare. Și l-au obligat pe acesta să părăsească imobilul în favoarea fostului proprietar. Dar chiriașul cumpărător are dreptul de a fi despăgubit. Iar despăgubirile sunt diferențiate în funcție de situația particulară în care se află. Spre exemplu, dacă a fost obligat să predea locuința dar contractul nu a fost desființat, are dreptul de a obține despăgubiri egale cu prețul de piață al locuinței. Dacă acel contract a fost desființat, chiriașul are dreptul de a obține despăgubiri egale cu valoarea prețului plătit pentru locuință actualizat cu indicele de inflație. Despăgubirile se acordă de către Ministerul Economiei și Finanțelor