La Primăria comunei Săvârșin a fost depusă o solicitare, de către reprezentanții Casei Regale, prin care se cere scutirea de la plata taxelor aferente domeniului și clădirilor pe care Regele Mihai le are în localitate.
Potrivit primarului acestei comune, Ioan Vodicean, solicitarea a fost depusă având în vedere calitatea de veteran de război a Regelui Mihai, care poate beneficia, conform Legii 44, de această facilitate.
‘În numele Regelui Mihai, reprezentanții Casei Regale au depus în acest an la Primărie, în luna februarie, o cerere pentru scutirea de la plata acestor sume, invocând anumite prevederi ale noului Cod Fiscal, intrat în vigoare la 1 ianuarie, anul acesta. Până acum, Casa Regală a plătit pentru domeniul de la Săvârșin, anual, taxe și impozite în valoare de aproximativ 35 de mii de lei pe an, banii fiind depuși constant și fără nici un fel de întârziere la Primărie’, a declarat vineri, pentru AGERPRES, primarul Ioan Vodicean.
Scutirea de taxe cerută acum de familia regală nu este încă aplicată, deoarece Primăria din Săvârșin a cerut lămuriri cu privire la modul în care sunt utilizate clădirile de pe domeniul regal, informații care încă nu au fost adăugate la cererea depusă.
Domeniul pe care Regele Mihai îl deține în comuna Săvârșin are 19,5 hectare, domeniul incluzând atât Castelul Regal cât și alte câteva construcții anexe.
În prezent proprietate a Regelui Mihai, Castelul de la Săvârșin se află în județul Arad, în comuna Săvârșin, între Arad și Deva. Domeniul regal include și un parc în care se găsesc specii rare de arbori. Castelul, în forma lui actuală, datează din 1870, când a fost refăcut în stil neoclasic, însă clădirea originală este mult mai veche.
Construcția primului castel a început în 1650, fiind finalizată în 1680. El aparținea familiei nobiliare Forray. În 1784, răsculații lui Horea au devastat și incendiat castelul, astfel că el a trebuit refăcut. De-a lungul anilor, clădirea a suferit mai multe refaceri, adăugiri și modificări.
Spre sfârșitul dominației maghiare asupra Transilvaniei, Castelul de la Săvârșin a ajuns în proprietatea lui Carol Hunyady, care l-a stăpânit până la moartea sa, în 1932. După moartea acestuia, domeniul intră în proprietatea societății ‘Corvin’, al cărei acționar majoritar era Anton Mocioni. La 26 martie 1943, acesta vinde acțiunile majoritare Regelui Mihai I. Clădirea se afla în stare de degradare și a necesitat importante investiții din partea familiei regale pentru renovarea și modernizarea acesteia.
După abdicarea regelui Mihai la 30 decembrie 1947, domeniul a fost confiscat, iar castelul repartizat Ministerului de Interne. Ulterior, castelul a fost renovat și transformat în reședință de vânătoare a președintelui Nicolae Ceaușescu.
După 1990 castelul de la Săvârșin a fost transferat Regiei Autonome a Protocolului de Stat, iar în anul 2001 el a fost retrocedat Regelui Mihai.
Sursa: agerpres.ro