Carmen Iohannis, soția președintelui României, se declară împotriva ”școlii acasă”, susținând că este în beneficiul copilului să învețe într-o comunitate.
„Este mult mai bine să fie copilul într-o școală, într-o comunitate. Este în beneficiul lui și al familiei și nu se compară. Nu suntem ființe izolate, suntem ființe sociale, trebuie să fim cât mai mulți împreună pentru că așa ne simțim bine”, a spus Carmen Iohannis, duminică, întrebată ce părere are despre ”home school”.
Carmen Iohannis este profesoară de limba engleză și dirigintă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.
Soția președintelui a fost prezentă, duminică, la un meci demonstrativ cu copiii, la turneul Sibiu Open.
Dezbaterile pe subiectul școlii acasă au început după ce o cunoscută cântăreață și soțul său au anunțat pe Facebook că au ales pentru copilul lor sistemul homeschooling.
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a declarat vineri seara, la Digi 24, că există aspecte pozitive, dar și anumite riscuri pe care și le asumă părinții atunci când aleg pentru copiii lor acest sistem.
„Cu siguranță că există aspecte pozitive, dar există și anumite riscuri pe care ți e asumi ca părinte. Aspectele pozitive sunt evidente, pentru că există o anumită libertatea de a alege subiecte, educatorii pe care vrei să îi ai, cu cine faci anumite activități care sunt agreate de către copilul tău (…) Riscul este că atâta timp cât în România nu există o legislație foarte clară care să îți dovedească o rută de trecere de acces din homeschooling în sistemul public formal de școală, care sunt condițiile de a accede în din homeschooling în gimnaziu, liceu și mai departe în universitate, poți să fii în situația ca odată ce ai terminat patru sau opt clase în sistemul de școlarizare acasă să nu poți să te întorci înapoi în sistemul public, adică să ai dificultăți pentru că nu ai o diplomă care este acreditată, nu ai un număr de credite, un număr de ore”, a explicat demnitarul.
Sursa: agerpres.ro