Carmen Harra lasă previziunile și se reapucă de cântat

by Andreea Radu

La 64 de ani de viață și la 17 ani de la ultimul album lansat, Carmen Harra – pe numele ei real, Carmen Mureșan – încearcă să mai guste o dată din succesul pe care l-a avut în tinerețe cu Trio Express. Scuturându-se, provizoriu, de titulatura de prezicătoare, sub care a devenit celebră în America, fosta cântăreață se întoarce la muzică.

În ciuda titlului, “Behind the Closed Doors”, noul album semnat Carmen Harra la fi lansat la o casă de discuri din România, pentru piața românească, la începutul lunii octombrie. De eveniment se va ocupa bunul prieten al fostei cântărețe, Octavian Ursulescu, martorul perioadei 1979-1987, când Trio Express, grupul solistei care ulterior s-a reprofilat, intrând în lumea clarvăzătorilor drept The Karma Queen, era foarte popular.

“Practic, «Behind the Closed Doors» este o culegere de cântece care ne fac să descoperim karma de zi cu zi, ajutându-ne să ne învingem momentele de cumpără și dezordine, decodificându-se existența și viitorul. Sunt melodii cântate în română, engleză și spaniolă, care readuc speranța și optimismul ori care ne reamintesc că la orice vârstă poate apărea un nou început”, ne spune Octavian Ursulescu. Cum își descrie autoarea noile compoziții? “Este un album de terapie spirituală universală prin intermediul muzicii, adevărate lecții de viață pentru stările sufletești”, susține Carmen Harra, care se află peste Ocean, în Statele Unite, unde locuiește din 1983 și unde a publicat multe cărți în care, conform spuselor sale, sunt “principii spirituale universale” Doina Carmen Mureșan le-a avut colege în Trio Express pe Natalia Guberna și Angela Stonescu, apoi Stela Enache.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments