Carmen de la Sălciua le-a recunoascut fanilor de pe Instagram că deja a pornit pe un alt drum. Se lasă oare artista de muzică sau își extinde aria profesională?
Carmen de la Sălciua este una dintre cele mai apreciate artiste din industria manelelor. Artista lansează piesă după piesă și face cum face că mereu apare pe primul loc în preferințele românilor.
Artista a știut mereu cum să își țină fanii aproape, dar și cum să țină pasul schimbărilor, trecând de la colaje, la piese cu alți artiști și la melodii solo.
Însă, deși are lumea la picioare în plan muzical, acum vedeta și-a surprins fanii cu o mega schimbare. Se pare că bruneta nu se mai mulțumește doar cu succesul din muzică, ci vrea acum să își crească numărul de fani și prin alte mijloace.
Carmen de la Sălciua se apucă de vlogging
Marea veste a fost dată după ce un fan sau o fană a întrebat-o dacă are de gând să se apuce și de vlog, căci tot este acum un domeniu foarte la modă printre vedete.
Astfel, extrem de sinceră, Carmen de la Sălciua le-a spus fanilor că deja a făcut un prim pas spre această ”meserie” și abia așteaptă să ajungă în fața tuturor și prin primul ei vlog, nu doar prin clipurile muzicale cu care face furori.
”Da, asta intenționez să fac, iar primul pas deja l-am făcut, mi-am cumpărat o cameră super tare! Acum aștept sugetiile voastre despre ce ați vrea să fie primul vlog”, a spus Carmen de la Sălciua pe pagina sa de Instagram.
Sursa: spynews.ro