Care sunt superstițiile Ralucăi Bădulescu

by Cristian Dobre

Raluca Bădulescu are printre cele mai ciudate superstiții. Jurata de la „Bravo, ai stil” nu se atinge de două obiecte fără de care mulți nu ar putea trăi, respectiv ceasul și portofelul.

Vedeta Kanal D Raluca Bădulescu este una dintre cele mai superstițioase persoane din showbiz. Celebra blondă nu se întoarce din drum chiar dacă a uitat ceva important acasă, nu trece pe sub scară, iar dacă se întâmplă ca vreo pisică neagră să îi taie calea, întotdeauna face trei pași înapoi. „Am o vârstă, poate cei tineri râd de superstițiile astea pentru că le consideră băbistice, dar în fine…”, și-a justificat ea opțiunea.

Dacă aceste obiceiuri sunt puse în practică și de alți superstițioși, Raluca a dus la un alt nivel teama de neprevăzut. Aceasta susține că încă din copilărie și-a impus două reguli principale de la care nu se abate sub nicio formă. „Nu port niciodată ceas. Nici măcar dacă mă roagă cineva să îl păstrez pentru un minut, nu îl păstrez. Mi se pare că îmi aduce ghinion dacă am ceas. Și niciodată nu am portofel. Ceas și portofel nu am avut și nici nu o să am vreodată. Sunt sigură că voi fi săracă dacă voi avea ceas sau portofel. Iau carduri sau înghesui banii în geantă, după posibilități”, a declarat, pentru Libertatea, Raluca Bădulescu. Vedeta TV a ajuns la aceste convingeri după o serie de întâmplări bizare, a căror protagonistă a fost. “Acum mulți ani, la mare, dacă mă ruga cineva să îi păstrez ceasul câteva minute, cât intra în apă, se întâmpla ceva. Asta era în copilărie. Am tras concluzia că dacă port ceas sau dacă  port portofel, nu îmi va merge bine”, ne-a explicat ea cum a ajuns în această situație.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments