Care este secretul vitalității lui Marian Nistor, la 75 de ani

by Cristian Dobre

Solist și compozitor de legendă, Marian Nistor încă trăiește, la 75 de ani, marea dragoste. Și asta se vede pe el, la fiecare apariție publică, fiindcă nu există ieșire în oraș ori la evenimentele unde este invitat la care să se afișeze fără Dorina, soția lui, pe care o ține în permanență de mână.

”De mult nu mai număr aniversările mele, mai importanți pentru noi doi, eu și doamna mea frumoasă, Dorina Paraschiv, sunt anii de la cununia noastră religioasă. Mai avem un pic și sărbătorim 10 ani de când am devenit soț și soție în fața lui Dumnezeu. Ne vom bucura împreună în cel mai romantic mod, căci Dorina merită toată atenția mea. De ce nu, poate mergem la biserică și, tot ținându-ne de mâini, ne facem o nouă promisiune de viață”, ne-a spus artistul care se confundă cu trupa Savoy. ”De unde atâta energie? Simplu, de la ea, mă încarc doar ținând-o de mână, precum un telefon la priză. De aceea suntem nedespărțiți. Cred că mai mult de jumătate de zi suntem conectați, iar asta îmi face mult bine. Ea e bateria mea, de care sunt dependent”, ne-a dezvăluit Marian Nistor secretul vitalității sale și al relației speciale dintre el și Dorina.

Solistul n-a uitat să ne vorbească nici despre ființa specială care i-a unit, cățelușa Cora, care a fost un fel de Cupidon pentru ei: ”Am rugat-o colegial să aibă grijă de cățelușa mea, în timp ce urma să filmez o emisiune. S-a cuibărit în brațele ei, nu mai asculta de mine. A fost un fapt ceresc. De atunci, de 22 de ani, suntem nedespărțiți”.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments