Florile, frunzele şi lemnul de tei au puteri naturale vindecatoare. Acestea manifestă proprietăţi antiinflamatoare, sudorifice, antispasmolitice, diuretice, sedative. Floarea de tei este binevenită în tratarea simptomelor de răceală, insomniei, anxietăţii, dereglărilor digestive, bolilor inflamatoare din organism.
Florile de tei conţin mucilagii, uleiuri esenţiale, taninuri, glicozide, flavonoide, zaharuri, mangan, kaliu şi vitamine. Toate părţile teiului, inclusiv frunzele, florile şi lemnul au valoare terapeutică.
Lemnul de tei acţionează în special la nivelul ficatului şi a vezicii biliare. Acesta ajută vezica biliară să secrete o cantitate mai mare de bilă. Ceaiul din lemn de tei este folosit pentru a combate artrita, reumatismul, migrenele, calculii biliari şi renali, are acţiune diuretică şi coleretică, ajută la eliminarea surplusului de lichide din organism, luptă cu celulita.
Florile de tei se culeg imediat după înflorire, preferabil la 1-2 zile după ploaie, pe vreme însorită, după care se usucă la soare, ori la umbră, într-un loc bine ventilat.
Prepararea ceaiului de tei
Florile de tei nu se fierb niciodată. Acestea se lasă infuzat, turnând o cană de apă fiartă peste o lingură de plantă bine uscată şi mărunţită, cel mult 3-4 minute, atât cât lichidul să capete o culoare aurie şi se strecoară imediat. Ceaiul de tei nu se foloseşte dacă a căpătat o culoare întunecată roşie-cărămizie.
Precauţii
În doze mari, infuzia foarte concentrată poate avea efect toxic, excitant asupra sistemului nervos şi cauza insomnii. De asemenea, consumul excesiv de ceai de tei poate favoriza tulburări cardiovasculare, excitarea sistemului nervos, palpitaţii, insomnie, tremur. Ceaiul de tei se foloseşte în cure, a câte 2-3 săptămâni.
Ceaiul de tei nu se recomandă în caz de tuse, întrucât îngreunează eliminarea sputei.
Sursa: realitatea.net
