Care este cel mai bun moment pentru căutarea unui job

by Dana B.

La finalul anului, foarte mulţi oameni se gândesc la viitor şi la o posibilă mutare de la locul de muncă. Există o perioadă optimă pentru a-ţi căuta un job? Aşa se pare.

Jurnaliştii BBC s-au uitat la date statistice şi au vorbit cu specialiştii în resurse umane şi au stabilit că dacă vrei să-ţi schimbi jobul cele mai mari şanse pentru reuşită sunt în zilele de marţi în luna decembrie.

Cele mai multe căutări de slujbe au loc în luna ianuarie, potrivit site-ului de anunţuri de joburi monster.com. Iar asta se dovedeşte a fi valabil şi în alte ţări precum Germania, Franţa sau Canada. Asta înseamnă competiţie mare pe un număr limitat de locuri.

Totuşi perioada cea mai bună ar fi la mijlocul lunii decembrie când multe companii oferă bonusuri de sfârşit de an, iar unii dintre angajaţi îşi dau demisia şi astfel rămân joburi vacante, spune Paul McDonald, senior executive director la firma de recrutare Robert Half.

„Pentru foarte multe companii decembrie este finalul trimestrului 4 şi multe companii au stabilite faptul că dacă nu consumă bugetul în acel an atunci se pierde. Aşadar, dacă există un job vacant, reprezentanţii companiei vor să găsească oameni cât mai repede pentru a nu pierde locul în următorul an”, spune McDonald.

În timpul verii, iulie-august, nu este o perioadă foarte bună pentru a te angaja deoarece foarte mulţi oameni sunt în vacanţe şi de aceea multe angajări se fac fie în primăvară, fie la începutul toamnei.

În ceea ce priveşte ziua, se pare că dacă aplici lunea sau marţea ai cele mai mari şanse ca cineva să-ţi răspundă. Totuşi, nu este bine să aplici imediat ce jobul a fost publicat, dar nici prea târziu. Dacă aplici printre primii, atunci o să fii evaluat apoi angajatorul aşteaptă alţi aplicaţi şi tu vei fi judecat în funcţie de cei care aplică după tine. „Cel mai bine este să aplici după 12-24 de ore după ce anunţul a fost publicat”, Jodi Chavez, expert resurse umane.

 

 

Sursa: businessmagazin.ro

Facebook Comments