Care a fost ultima masă a unui Nodosaur de acum 110 milioane de ani

by Cristian Dobre

Un Nodosaur a murit acum 110 milioane de ani, iar corpul său mumificat s-a păstrat în stare perfectă până în 2011, când a fost descoperit în Canada. Acum, cercetătorii au descoperit în ce a constat ultima sa masă, după ce i-au analizat conținutul stomacului, informează CNN.

Stomacele de dinozaur și rămăsițele de mâncare se păstrează foarte rar. Ocazional, cercetătorii au găsit semințe și crenguțe.

În acest caz, exemplarul de Nodosaur descoperit în Alberta a fost păstrat atât de bine în mormântul lui mocirlos, încât stomacul său a dezvăluit ce obișnuia să mănânce.

Detaliile dietei dinozaurului erbivor au fost publicate marți în jurnalul Royal Society Open Science. „Fragmentele de frunze și alte fosile de plante au fost conservate până la nivel celular”, a spus David Greenwood, co-autor al studiului, biolog la Universitatea Bradon și profesor adjunct la Universitatea Saskatchewan.

Nodosaurul a fost descoperit în 2011, în timpul unor operațiuni miniere în orașul Fort McMurray din provincia Alberta, Canada.

După ce a murit, rămăsițele acestuia au ajuns într-o mare veche, acesta ajungând pe spate în podeaua mocirloasă a mării, unde a rămas neclintit până acum 9 ani.

Fosila în stare perfectă este expusă la Royal Tyrrell Museum of Palaeontology din Alberta, începând cu 2017, după ce tehnicianul Mark Mitchell a petrecut șase ani să extragă pielea și oasele dinozaurului din roca marină.

Nodosaurul cântărea peste o tonă, însă era erbivor și prefera ferigele – pe baza conținutului stomacului. Bucata care pare să fie stomacul dinozaurului are dimensiunea unei mingi de fotbal.

Această descoperire a făcut lumină asupra meniului erbivorilor mari. În acest caz, era vorba despre multe frunze de ferigă mestecate, tulpini și crenguțe. Aceste resturi s-au păstrat atât de bine încât ar putea fi comparate cu mostre luate din plantele din ziua de astăzi.

Nodosaurul erau un dinozaur mofturos. Oamenii de știință au comparat conținutul stomacului cu informațiile obținute despre frunzele fosilizate din aceeași perioadă. Nodosarul mânca în mod special frunzele moi ale anumitor specii de ferigă și neglija cicadele și frunzele de conifere. În total, cercetătorii au găsit 48 de microfosile de polen și spori.

Starea conținutului stomacului sugerează că dinozaurul a murit și a fost îngropat pe fundul mării la scurt timp după ce a mâncat.

În stomacul dinozaurului s-a mai găsit cărbune, ceea ce probabil înseamnă că acest trăia într-o zonă afectată de incendii de vegetație. Cercetătorii știu că incendiile de vegetație aveau loc des în păduri în perioada Cretacicului, în urmă cu 100-145 de milioane de ani.

Cercetătorii vor continua să studieze fosila pentru a afla ce alte secrete mai ascunde, spre exemplu cum de a reușit nodosaurul să prospere și să atingă aceste dimensiuni impresionante cu o dietă atât de slabă.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments