Ca în fiecare an, Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean organizează pentru arădenii din judeţ şi municipiu spectacole ce readuc în atenţie artişti şi coruri religioase de excepţie. Caravana Tradiţiilor de Iarnă, ajunsă la ediţia a X-a, ajunge în acest weekend la Pecica, Ineu şi Şiria.
„Ne dorim să promovăm prin orice mijloace identitatea noastră, a judeţului Arad, dar şi să oferim arădenilor momente culturale de excepţie, să facem din datinile şi obiceiurile folclorice arădene un simbol. Caravana Tradiţiilor de Iarnă, un eveniment devenit deja consacrat, ne aduce aproape de inimi frumoasele momente tradiţionale în care ne simţim din nou ca pe vremea bunicilor. Avem o datorie morală, şi nu numai, să conservăm tradiţiile folclorice şi religioase, apoi să le transmitem mai departe, din generaţie în generaţie”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
Sâmbătă, 3 decembrie, începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” din Pecica va avea loc un spectacol folcloric susţinut de Orchestra „Rapsozii Zărandului” din Arad, conducere muzicală Petrică Paşca, soliştii Malvina Nagy, Cornelia Căprariu Roman, Rodica Ardelean Oniţa, Aura Bonchiş şi Aurel Budugan, Grupul de colindători „Leru-i ler” din Arad, orchestra „Mărunţelul”, dirijată de Liviu Birta şi solistul Marius Ciprian Pop.
Tot în 3 decembrie, dar începând cu ora 19.00, Caravana Tradiţiilor de Iarnă aduce pe scena Casei de Cultură din Ineu Orchestra „Vicodorii” şi soliştii Claudia Ionaş şi Cristi Sălăşan.
Duminică, 4 decembrie, de la ora 16.00, Casa de Cultură din Şiria va găzdui un spectacol de excepţie susţinut de elevii Şcolii Generale Ioan Slavici – Şiria, Grupul Vocal „Podgorenii” din Şiria, Alin Neg, Ansamblul Folcloric „Şiriana”, Corul „Gheorghe Dima” din Ghioroc, Bianca Tomoiagă, Corul Seminarului Teologic Arad, Olivia Cotocea Cotuna, Corul „Laudatio” al Episcopiei Caransebeşului şi solistul Marius Ciprian Pop.
De asemenea, tot în acest sfârşit de săptămână, la Craiva (3 decembrie, ora 17.00, Biserica Ortodoxă) şi Chişineu Criş (4 decembrie, ora 19.00, Biserica Ortodoxă) vor avea loc pricesnele, cântate de Paul Krizner şi „Feciorii colindători” din Sânicolau Mic, sub conducerea muzicală a lui Vasilică Rus.