Consiliul Județean Arad, în colaborare cu Centrul Cultural Județean și cluburile sportive din municipiu, organizează în luna mai evenimentul „Caravana Sportului Arădean”, ediția a III-a. Această inițiativă își propune să promoveze activitățile sportive și să atragă cât mai mulți tineri spre practicarea sportului.
În perioada 11 – 18 mai, în intervalul orar 14:00 – 18:00, în Parcul Orizont (11 mai), Parcul Europa (18 mai) și terenul de sport din Bujac (25 mai), cluburile sportive din Arad vor avea standuri de promovare a activităților pe care le desfășoară. Scopul este de a prezenta oferta lor și de a încuraja participarea tinerilor la diverse discipline sportive.
Pe lângă standurile de promovare, unele cluburi vor organiza și demonstrații live la fața locului. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vadă în acțiune diverse discipline sportive precum arte marțiale, tenis de masă, handbal, volei, dans sportiv, fotbal, șah, twirling, aerobic și altele.
Evenimentul este deschis publicului de toate vârstele și este gândit pentru a aduce comunitatea împreună în jurul pasiunii pentru sport și sănătate.