Capul mafiei țigărilor de la Arad, interceptat când vorbea despre contrabanda uriașă

by Andreea Radu

Anchetatorii de la DIICOT și polițiștii care au lucrat la investigația care vizează gruparea de contrabandă cu țigări la nivel internațional, cu sediul la Arad și coordonată de Cosmin Mladin, au reușit, în baza mandatelor de supraveghere tehnică, să înregistreze mai multe discuții purtate de cei implicați, discuții care dovedesc amploarea operațiunilor derulate în ultimii ani, scrie pressalert.ro.

Într-o discuție din 20 noiembrie 2019, între Cosmin Mladin și Gheorghe Costea, zis „Mambo”, aceștia analizau capturarea de către autoritățile din Marea Britanie a sumei de 387.935 lire sterline, bani proveniți din vânzarea de țigări de contrabandă. Banii au fost descoperiți ascunși într-un rucsac, o sacoșă și o cutie de sculte, toate puse în remorca unui camion al firmei Amira Carpe Diem Trans SRL. În mașină erau șoferul Florin Petrincă și un alt român, Marius Anton, care a ajuns în Marea Britanie cu avionul, au stabilit, ulterior, anchetatorii, potrivit pressalert.ro. „Mambo” i-a propus lui Mladin „că ar trebui să facă demersuri pentru a recupera banii capturați de autoritățile britanice în data de 19.11.2019, sugerând în acest sens să întocmească o hârtie, din care să reiasă că banii provin de la una din societățile pe care le administrează, urmând să fie folosită la achiziția unor trakkere (basculante, n.a.). Despre Anton, Maldin afirmă că ar fi putut să vină cu duba/Dusterul cu Unguru (Orban Ferenc Arpad, membru al grupării din Ungaria, n.a.) care de altfel l-a și dus la hotel pe Anton în seara precedentă și ar fi putut astfel să evite situația creată, însă subliniază că el (Anton) a mers doar să colecteze banii și să însoțească șoferul. Mladin se întreabă dacă nu cumva camionul a fost urmărit de unde a lăsat marfa recapitulând cu Costea Gheorghe firul evenimentelor și anume că Anton, după ce a luat banii din două locuri, a mai primit și de la Unguru și de la Moldoveanu (Belibov Radu), acesta din urmă spunându-i că a fost urmărit de un Mercedes E-klasse și o altă mașină. Cei doi concluzionează că nu a Anton a fost cel urmărit, întrucât în acest caz trebuia oprit și Rolly (Orban Ferenc Arpad), ceea ce nu s-a întâmplat”, se arată în documentele de la dosar.

Mladin și „Mambo” au concluzionat că a fost o greșeală să se ia banii de la toți trei clienții deoarece există riscul ca, dacă unul este urmărit, să rămână fără toți banii. De asemenea, au concluzionat că ”prin folosirea lui Anton și-au „însemnat” firmele pe care le folosesc, printre care și Mig Plus Spedition Transport, întrucât Mladin a aflat de la „Sârbu” că britanicii au analiști care studiază astfel de cazuri. În urma sugestiilor lui Mambo de a folosi, pe viitor, diferite pretexte pentru a justifica în fața autorităților britanice sumele de bani cash și de a găsi alternative pentru scoaterea banilor din Anglia, Mladin răspunde că nu se pot justifica sume de patru sau cinci sute de mii „că noi tot sume din astea ducem”, în continuare, cea mai bună variantă de a scoate banii din Anglia rămâne camionul, însă nu cu cel cu care se duce marfa, ci cu un șofer de încredere.

În discuția cu interlocutorul, Mladin afirmă că această operațiune a fost „dirijată” de el și de Dani deși, în aceleași condiții, „în trecut nu au mai întâmpinat probleme”. Cei doi au socotit și pierderile în urma confiscării banilor – câte 55.000 euro pentru fiecare dintre cei șapte implicați în operațiune. „Alte costuri aduse în discuție sunt cele ocazionate de cei doi șoferi pe care gruparea va trebui să «îi țină» în pușcărie, Mladin estimând o sumă de aproximativ 50.000 euro în acest sens”, se arată în document.

În ziua următoare, anchetatorii au surprins o discuție între Gheorghe Costea și Marius Anton, care i-a povestit ce s-a întâmplat în Marea Britanie. Anton i-a spus interlocutorului că a observat, pe traseu, mai multe mașini suspecte și nu a mai așteptat să ia banii de la un client. În vamă, britanicii i-au întrebat direct unde sunt banii, pe care i-au găsit doar când „or tras containerul și or scos plasticurile afară”. Anton s-a mirat că au fost eliberați de britanici, dar „Mambo” i-a spus că este mulțumit că s-a întâmplat așa.

 

Facebook Comments