CAPRAR: „DRUMURILE SUNT INTR-O STARE DEPLORABILA DIN VINA LUI IOTCU SI A ADMINISTRATIEI PDL-PNL“

by Cosmin Mihuta

Liderii PSD Arad se arată surprinşi de declaraţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, faţă de drumul Arad – Felnac. „Nici în acest an, care nu este un an electoral, Nicolae Ioţcu nu face pasul de la politică la administraţie. Lucrările la drumul judeţean Arad – Felnac trebuiau să înceapă încă de anul trecut, când Guvernul Ponta a alocat o finanţare care acoperea 97% din costul lucrării. Din păcate, cei de la CJA nu au fost în stare să organizeze o licitaţie corectă, aşa cum noi am arătat încă de anul trecut. Banii au fost mutaţi de administraţia CJA spre alte proiecte. Deci, este o minciună faptul că Guvernul nu a alocat bani pentru acest drum. Mai mult, aşa cum bine ştie preşedintele Consiliului Judeţean dar se face că uită, nu se pot aloca bani prin PNDL pentru lucrări care nu au măcar 5% stadiu de execuţie. Măsura este impusă de instituţiile financiare internaţionale, care au observat un lucru de bun simţ: trebuie finalizate lucrările începute, apoi putem aloca bani pentru altele. Dar Aradul are resurse pentru a asfalta drumurile judeţene, mai ales drumurile importante, cum este Arad – Felnac şi mai ales drumurile pentru care a mai primit o dată bani! Domnul Ioţcu nu trebuia să se laude la începerea lucrărilor, trebuia să îşi ceară scuze pentru că le-a întârziat, prin incompetenţa administraţiei pe care o conduce. Dacă ştiau ce au de făcut, la ora asta drumul era reabilitat şi folosit de arădeni. Îi cer lui Nicolae Ioţcu să se apuce de treabă şi să nu mai găsească scuze pentru lipsa de performanţă. Amintesc arădenilor că PDL-PNL conduce Consiliul Judeţean din 2004, de 11 ani. PNL şi PDL împreună au lipsit de la guvernare doar 1 an şi jumătate din cei 11 de care discutăm! Iar în acel an, s-a primit finanţare pentru drumul Arad – Felnac! În aceste condiţii, este ilogic şi nedemn să dea vina pe altcineva pentru propriul eşec! Îi îndemnăm pe cei de la PNL-PDL să îşi asume total guvernarea locală în această perioadă, mai ales că au beneficiat din plin de sprijinul guvernamental PDL şi PNL în această perioadă. Mai mult, le amintim arădenilor că administraţia judeţeană PDL-PNL a avut după 2007 şansa accesări fondurilor europene, dar şi-a bătut joc de această şansă. Dovada este modul în care au gestionat situaţia pe drumul vinului, drumul Juliţia – Mădrigeşti unde s-a primit o corecţie financiară şi în numeroase alte proiecte finanţate din bani europeni, dar la care nu se lucrează în ritm bun. Este timpul să pună punct campaniei electorale mascate şi să se apuce de treabă”, a spus preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.

Facebook Comments