Evenimentul organizat de Casa de Cultură Belgo-Română ARTHIS, sub patronajul „Delegației Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului pe lângă Uniunea Europeană” – inițiativă a europarlamentarilor Victor Negrescu și Emilian Pavel – a propus două zile dedicate culturii și tradițiilor românești, cu accent pe cele 4 regiuni menționate mai sus, a identității lor culturale și sociale, bogăției patrimoniului dar și promovării imaginii României ca stat membru al Uniunii Europene.
Activiștii PES Arad au promovat imaginea municipiului dar și a județului, reliefând potențialul turistic, încă neexploatat la maxim. „Împreună cu colegii mei, am amenajat un stand prin intermediul căreia amprezentat atât frumusețea arhitecturală și încărcătura istorică locală, cât și atractivitatea cadrelor naturale, cum este Parcul Natural Lunca Mureșului sau cetățile din județ, posibilele trasee turistice și un produs tradițional care a captat atenția tuturor: pita de Pecica”, a declarat Mihnea Iuga, secretarul executiv al PES Activistst Arad.
Locuitorii din Bruxelles și nu numai au putut intra în contact cu toate aceste calități ale municipiului și județului, prin intermediul pliantelor distribuite, broșurelor și fotografiilor. Artiști din Arad au permis activiștilor PES să expună lucrările lor, atingând în acest fel și componenta de artă modernă din municpiu. De asemenea, organizatorii standului au pus accent pe capacitatea și facilitățile de educație medicală, în special cea dentară, prezentă în universități și unități sau institute medicale de specialitate.
„Am făcut mai vizibil orașul și județul Arad, aspectul său tradițional, dar și cel modern. Cu această ocazie, europenii dar și ceilalți români, atât cei din Diaspora cât și cei din Transilvania, Banat sau Maramureș care au luat parte la Festival au putut afla că avem un centru istoric atractiv, locuri naturale frumoase, artiști talentați și specialiști medicali care fac din Arad un loc bun de vizitat”, a declarat Flavius Vărșendan, vicepreședinte PES Activists Arad.
Festivalul „Primăvara româneasca la Bruxelles”a fost organizat cu sprijinul Departamentului pentru Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul MAE din România, al Primăriei Orașului Bruxelles și al Grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European.