Cântecul de lebădă al directorului filarmonicii, Doru Orban, sună destul de fals

by Adrian Pavel

Merge cu șmecheria, dar la un moment dat ți se înfundă. Când nu te poți hotărî pe care față să o porți, din cele nesfârșite câte ai, sfârșești prin a nu mai avea obraz, iar cântul tău de lebădă sună fals.

Vorbim despre Doru Orban, directorul „satisfăcător” al filarmonicii arădene. Un tip uns cu toate alifiile șmecheriei și ale compromisului până la unduirea coloanei la nivelul subteranului, așa încât a ajuns să schimbe fracul cu cămașa kitschizată de manelist. Cam așa cum a ajuns și filarmonica sub domnia mandatelor sale de manager. Repertorii ușoare, multe chiar de prost gust, cu artiști și dirijori mediocri, de duzină, apropiați însă directorului Orban, cu prestații artistice tot mai îndoielnice. Artiștii filarmonicii au sesizat în repetate rânduri derapajele conducătorului lor, iar atmosfera în cadrul instituției de cultură nu mai este una propice unui act artistic de valoare.

Cariera de director a lui Doru Orban se apropie de sfârșit, iar finalul nu sună prea frumos, așa cum demult nu s-a mai auzit un concert SIMFONIC nici la Filarmonica Arad.

Consilierii locali, care pentru prima oară nu mai ridică mâna automat la comanda primarului, nu au fost impresionați de prestația lui Orban la cârma Filarmonicii. Doar 12 dintre aceștia au votat favorabil, ceilalți 11 preferând să se abțină. Este vorba de consilierii din partea USR-PLUS, PSD și PMP care nu au putut trece cu vederea problemele nerezolvate dintre managerul Filarmonicii și Sindicatul aceleași insituții de cultură. Doru Orban a obținut nota 9,68 și calificativul „satisfăcător”, în urma evaluării finale care a avut în atenție perioada 2018-2020. Codrin Vlad, de la USR PLUS, a subliniat că nu este normal ca la evaluare managerul să aibă o notă atât de mare, în timp ce mereu sunt probleme și certuri în cadrul Filarmonicii.

Orban a jucat la două capete dintotdeauna, din disperarea de a nu-și pierde fotoliul de director. A fost „prietenul” de suflet al sindicaliștilor, pe care însă i-a trădat la primii pași petrecuți în biroul de director. Aceeași „prietenie” le-a demonstrat-o și artiștilor, cărora le-a promis întregul sprijin, dar i-a vândut la primul colț.

Sub mandatul lui Orban, cu tot sprijinul său slugarnic, Filarmonica de Stat Arad, instituție de rang I la nivel național, a fost retrogradată în instituție municipală, de rang inferior. Totul cu consimțământul lui Orban.

Orban nu a fost însă mereu atât de slugarnic la adresa primarilor PNL. Dacă săpăm puțin în trecutul directorașului descoperim că a fost unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai lui Falcă. Puțină lume își amintește că Orban a fost președintele PSDR-ului, la Arad. Nu același PSD de astăzi, care atunci era PDSR, dar, oricum, cele două partide îmbrățișau aceeași doctrină – ca dovadă fuziunea de mai târziu – dar și aceiași dușmani.

 

Facebook Comments