CANICULĂ ÎN TOATĂ ȚARA, ÎN PERIOADA 12-14 IULIE

by Dana B.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare meteo de caniculă, valabilă la nivelul întregii țări, în intervalul 12 – 14 iulie.

Potrivit meteorologilor, în zilele 12, 13 și 14 iulie vremea călduroasă va persista în toată țara.

În primele două zile va fi caniculă în vest și sud-vest unde vor fi valori maxime de 35 — 37 de grade. De asemenea, joi, 14 iulie, canicula va cuprinde și regiunile sudice și centrale, iar în Lunca Dunării se vor înregistra temperaturi în jurul a 38 de grade.

Disconfortul termic se va accentua, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități pe areale din ce în ce mai extinse.

ANM menționează că, din a doua parte a zilei de joi, 14 iulie, gradul de instabilitate atmosferică va fi în accentuare treptată, iar valorile termice vor scădea semnificativ în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul teritoriului unde, local, canicula va persista și în data de 15 iulie.

În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza informarea emisă luni.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate