Andreea Bălan a avut prima apariție în cadrul unei emisiuni tv, după cele trei operații suferite. Invitată la „Xtra Night Show”, artista a dezvăluit când va urca pe scenă și ce restricții are pentru următoarele luni.
„Acum nu pot să fac nimic, stau în casă și mă odihnesc. Pot să cânt, nu mi-am pierdut vocea și mâine dacă aș avea concert aș putea să cânt. Am mai multe restricții decât la o operație de cezarină normală. Nu pot să fac toate acele acrobații alături de Petrișor. O să aștept vreo patru luni ca să cânt. Încep în iunie concertele”, a povestit Andreea Bălan, la Xtra Night Show.
Cu câteva luni înainte de a deveni mamă, Andreea Bălan și-a umplut agenda cu concerte, lucrurile au luat o turnură nefericită imediat după ce a adus-o pe lume pe cea de-a doua fetiță a ei, Clara. Artista a fost la un pas să-și piardă viața, după ce a suferit un stop cardio-respirator în timpul operației de cezariană. Iar coșmarul său nu s-a oprit aici. Ea nu a apucat să stea prea mult alături de fetița nou-născută, întrucât a fost nevoită să se întoarcă la spital. Vedeta a fost operată de trei ori.
Sursa: libertatea.ro