Când pică Paștele catolic și cel ortodox în 2018

by Dana B.

Paştele este o sărbătoare a cărei dată e variabilă şi în jurul căreia sunt fixate alte sărbători, precum Rusaliile (3-4 iunie). Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n.

Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară (pe 21 martie sau, în unii ani, cu cel mult două zile înainte sau după).

Dacă această duminică se suprapune Paştelor iudeilor (14 Nisan – a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic), sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare. Scrierile teologice menţionează că Paştele a fost prăznuit de la început în toată lumea creştină. Însă, au existat deosebiri regionale în ceea ce priveşte data şi modul sărbătoririi.

În primele secole, creştinii din părţile Siriei şi Asiei Mici, prăznuiau Pastele Crucii (moartea lui Hristos) la data de 14 Nisan, apoi Paştele Învierii (Invierea) la 16 Nisan. Aceştia se numeau Quartodecimani, deoarece serbau Paştele odată cu iudeii, adică la 14 Nisan.

Cei mai mulţi creştini din Egipt, Grecia şi Apus, sărbătoreau Paştele în aceeaşi zi din săptămâna în care a murit şi a înviat Hristos. Moartea lui Hristos era sărbătorită totdeauna în Vinerea cea mai apropiată de 14 Nisan, numind-o Paştele Crucii, iar Învierea în Duminica următoare, care cădea totdeauna dupa 14 Nisan sau dupa prima lună plina care urma echinocţiului de primăvară, duminică pe care o numeau Paştele Învierii, notează crestinortodox.ro. Serbat întotdeauna duminica

Diferenţele au creat însă controverse şi dezbinări în unele Biserici. Pentru a se realiza o uniformizare a sărbătorii Pastelui, în cadrul primului sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit ca Paştele să fie serbat întotdeauna duminica. Această duminică va fi imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară. Când data Paştelui iudaic (adica 14 Nisan) cade duminica, Paştele creştin va fi serbat duminica următoare, pentru a nu fi serbat la aceeaşi dată cu cel iudaic, dar nici înaintea acestuia.

“Sărbătorile bisericeşti, pe lângă însemnătatea lor istorică, liturgică şi dogmatică, îmbracă într-o formă strălucitoare viaţa bisericii. Acest lucru îl face şi marea sărbătoare a Învierii Domnului. Ştim că învierea lui Hristos are loc în prima zi a săptămânii, duminica, iar biserica a rânduit serbarea Paştelui ca praznic al praznicelor în această sfântă zi”, a explicat preotul constănţean Ionuţ Aştefănoae.

Când se va sărbători Paştele Ortodox în anii 2018-2025 
2018 – 8 aprilie
2019 – 28 aprilie
2020 – 19 aprilie
2021 – 2 mai
2022 – 24 aprilie
2023 – 16 aprilie
2024 – 5 mai
2025 – 20 aprilie

Când se va sărbători Paştele Catolic între anii 2018-2025: 
2018 – 1 aprilie
2019 – 21 aprilie
2020 – 12 aprilie
2021 – 4 aprilie
2022 – 17 aprilie
2023 – 9 aprilie
2024 – 31 martie
2025 – 20 aprilie

 

Sursa: independent.md

Facebook Comments