În cadrul congresului agenţiilor spaţiale, administratorul NASA a înaintat anul 2035 ca posibilă dată a unei misiuni cu echipaj uman către Marte.
În cadrul Congresul Astronautic Internaţional, care a avut loc în în Washington D.C, în care au participat şefii agenţiilor spaţiale de pe glob, administratorul NASA, Jim Brindenstine, a lansat anul 2035 ca posibilă dată pentru o misiune cu echipaj uman pe Marte, notează Space.
„Da, accelerăm aselenizarea, accelerăm şi amartizarea”, a explicat Jim Brindenstine.
Declaraţiile din cadrul acestui congres nu se îndepărtează cu mult de programul pe care administratorul NASA l-a propus în timpul unei audieri în cadrul Comitetul pentru Ştiinţă, Spaţiu şi Tehnologie din cadrul Camerei Reprezentaţilor a Congresului SUA; în care anul 2033 a fost avansat pentru o misiune către Marte.
Obstacolele pe care o misune cu echipaj uman le întâmpină sunt multiple şi pentru a le depăşi, NASA speră să obţină ajutorul celorlalte agenţii spaţiale de pe glob. Un proiect intermediar care va reprezenta un avantaj în drumul către Marte şi în care NASA vrea să obţină ajutorul partenerilor internaţionali este o platforma Gateway, care ar trebui să fie construită pe orbita Lunii şi care ar urma să fi folosită drept punct intermediar în călătoria către Marte.
Dacă agenţiile spaţiale de pe glob vor decide să colaboreze într-o mică sau mai mare măsură, atunci cercetătorii care lucrează pentru aceastea vor trebui să rezolve problemele legate de transportul interplanetar, protejarea astronauţilor de radiaţiile cosmice, asigurarea unor rezerve suficiente de hrană şi crearea unor protocoale care să faciliteze comunicaţiile în condiţiile în care există o întârziere de câteva minute între Pământ-Marte şi retur.
Sursa: descopera.ro