Canada își suspendă exporturile de arme către Turcia

by Florian Popa

Canada a anunţat luni că îşi suspendă exporturile de arme către Turcia, pe parcursul unei anchete privind posibile livrări de către această ţară de material militar canadian către Azerbaidjan, informează stiripesurse.ro.

„În conformitate cu regimul riguros de control al exporturilor din Canada şi având în vedere ostilităţile continue, am suspendat licenţele de export pertinente către Turcia pentru a evalua mai bine situaţia”, a declarat ministrul afacerilor externe Francois-Philippe Champagne într-un comunicat, conform Agerpres.

Şeful diplomaţiei canadiene aminteşte că a ordonat o anchetă în urma acuzaţiilor „conform cărora tehnologii canadiene ar fi utilizate în conflictul militar din Nagorno-Karabah”.

Potrivit media canadiene, în luna mai Ottawa a emis autorizaţii companiei canadiene L3Harris Wescam pentru a exporta sisteme de imagistică şi de direcţionare către un producător turc de drone.

Acelaşi material este acum în centrul acuzaţiilor potrivit cărora Azerbaidjanul foloseşte drone fabricate de compania turcă Baykar în ostilităţile în curs de mai bine de o săptămână cu Armenia asupra Nagorno-Karabah, regiune din Azerbaidjan populată majoritar de etnici armeni.

În urmă cu un an, Ottawa şi-a suspendat exporturile către Turcia, în principal de echipament militar, după o incursiune militară a Ankarei în nordul Siriei pentru a lupta împotriva rebelilor kurzi. Cu toate acestea, Canada şi-a reluat exporturile în mai.

„Solicităm luarea imediată de măsuri pentru stabilizarea situaţiei pe teren şi reiterăm că nimic nu poate înlocui o soluţie paşnică şi negociată la acest conflict”, a declarat Champagne.

Facebook Comments