Vă aduceți aminte de Pavel Filipaș…fostul meu coleg de liceu și bunul meu prieten. Mulți dintre dumneavoastră l-ați ajutat..alții material, alții moral. Cel lovit greu de soartă, învățătorul din Lipova. Cel care spera ca la întâlnirea noastră de 40 de ani de la absolvire să ne cânte din picioare , chiar dacă nu de pe propriile lui picioare, măcar de pe proteze.
N-a reușit să-și îndeplinească toate dorințele…nu toate. Scările lui ”Țichindeal” au fost prea înalte pentru căruciorul lui ca să poată participa și la lecția de dirigenție, banii adunați pentru măcar o proteză nu au fost indeajunși, dar ideea de a fi alături de noi nu l-a părăsit. Împreună cu organizatorul evenimentului a oferit o surpriză paricipanților la masa festivă. A intrat pe ușa restaurantului , în scaunul cu rotile , pe frumoasele acorduri ale melodiei ”We Are The Champions”, în aplauzele și lacrimile ochilor noștri . Și-a adus și chitara.
”Voi sta puțin Nelu, va veni soră-mea în două ore după mine”.Era ora 13,45.
N-a plecat decât seara târziu, nu ne-a putut părăsi decât obligat de mijlocul de transport până la Lipova.
A cântat împreună cu noi, acompaniat de colegii noștri (inegalabilul Gheorghe Mândran , la acordeon, Ion Grigorescu , care și-a adus din zonele Ploieștului un arsenal de fluiere și muzicuțe, Viorel Bălășcău cu muzicuța sa moldovenească fermecată, organizatorul la faimoasă dubă cu cinele ( ” fideie”) și un prieten de-al lui la orgă). Nimănui nu i-a părut rău că a plătit înainte un DJ cu muzică electronică. Nu i-a părut rău nici acestuia, rolul său diminuindu-se mult în acea seară.
Personalul localului împreună cu proprietarul acestuia s-au oprit deseori din lucru, au aplaudat și au fotografiat producțiile grupului de foști absolvenți ai ”Țichindealului” arădean.
Pavel Filipaș nu mai vroia să plece..Prin cântecele lui , care au fost și ale noastre, strângea colegii în jurul lui, lăsam mancarea și paharele pe masă ne așezam pe trei voci ca la liceu și ”De la Dunăre la Sena”, ” Steluța”, ” De-ar fi mândra-n deal la cruce”, Azi nu este varză-n târg”,” Dimineți cu ferestre deschise”…făceau ca ochii celor prezenți să-și deschidă zăgazurile, palmele ”străinilor” să înroșească, iar gândurile noastre să se-ntoarcă în ani..la ferestrele ce dădeau spre felinarele castanilor.
Pavel Filipaș a fost un campion, iar foștii lui colegi o echipă campionă.